spot_img
vineri, ianuarie 21, 2022
spot_img

Sindicatele: „Prorogăm” activitatea celor 47.000 de ceferiști

Sindicatele feroviare așteaptă luni dimineață, la ora 8.00, un mesaj clar, relevant și credibil de la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind prorogarea Legii Statutului Personalului Feroviar din România. Contrar, activitatea din domeniul feroviar ar putea fi, în mod spontan, și ea „prorogată”, spun sindicatele.

O scrisoare a parvenit presei pe canale sindicale vineri seară, fiind semnată „ceferiștii din România”.

„Prin acest comunicat de presă, facem o invitație oficială domnului Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, să se adreseze tuturor ceferiștilor luni, 20 decembrie 2021, între orele 8.00 și 10.00, deoarece noi vom fi cu toții la locurile noastre de muncă, așa cum am fost dintotdeauna, și vom aștepta mesajul Guvernului României”, se arată în document.

Angajații CFR ar putea decide spontan „prorogarea” activității lor, avertizează documentul.

„În condițiile în care noi, ceferiștii din România, vom constata că lucrurile nu se vor schimba în bine nici de această dată, în condițiile în care salariile noastre sunt la limita subzistenței, iar pericolul pierderii locurilor de muncă devine din ce în ce mai evident, înțelegem să decidem spontan, pe parcursul zilei de luni, 20 decembrie 2021, dacă va fi sau nu nevoie să ”PROROGĂM” desfășurarea activității în sectorul feroviar, pe perioadă nedeterminată, ca soluție ultimă de a ne apăra drepturile stabilite prin lege de Parlamentul României și pentru a ne păstra locurile de muncă, singurele care pot garanta viitorul nostru și al zecilor de mii de familii care depind de munca noastră.”

A mai fost prorogată o dată

În deschiderea scrisorii, sindicaliștii avertizează că aceasta ar fi de fapt a doua prorogare a legii. „Această Lege a ceferiștilor a fost negociată mulți ani și a fost votată în Parlamentul României, ca dovadă a recunoașterii drepturilor care se cuvin acestei categorii profesionale, cea a lucrătorilor feroviari. Propunerea de prorogare inițiată de Guvernul României în proiectul de ordonanță amintit ar fi, în cazul adoptării,cea de-a doua amânare a intrării în vigoare a Statutului personalului feroviar, aspect care demonstrează, fără putință de tăgadă, faptul că nepăsarea și cinismul autorităților față de întreaga problematică a căii ferate sunt singurele unități de măsură care evoluează abordările Statului român față de un sector strategic al economiei naționale.”

Un buget național găurit și peticit

Reamintim că un proiect de Ordonanță de Urgență al Ministerului de Finanțe de zilele acestea propune amânarea intrării în vigoare a Legii Statutului Personalului Feroviar până la 1 ianuarie 2023.

Ordonanța se numește „privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative” și poate fi consultată aici.

Proiectul prevede printre altele „Art. VIII – Articolul 42 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 7 septembrie 2020, se modifică și va avea următorul cuprins: ”Art. 42 – Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.”

Nu este estimat efectul pozitiv al măsurii de sine stătătoare. Împreună cu alte măsuri, amânarea termenului va micșora presiunea pe buget cu 56,42 miliarde lei.

„Neacordarea cupoanelor sociale și prorogarea unor prevederi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, precum și a Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările ulterioare, și a Legii nr.195/2020 privind statutul personalului feroviar determină o reducere a necesarului de finanțare de circa 56.423,8 milioane lei”, stă scris în nota de fundamentare.

Legea 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar ar urma să intre în vigoare la data de 1 aprilie 2022. Este de remarcat în domeniul legislativ din România posibilitatea de a amâna la infinit aplicarea unei prevederi, fără a exista un număr maxim permis de amânări pentru intrarea în vigoare a unei legi.

Ultimele Articole