duminică, septembrie 26, 2021
spot_img

Sindicatele împotriva sancționării personalului feroviar, prevăzută într-un ordin de ministru

Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare (AFTF) cere Ministerului Transporturilor să renunțe la actualul proiect de ordin de ministru privind sancționarea personalului feroviar și să demareze discuții cu sindicatele pe subiect în Comisia de Dialog Social.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

sancțiuni pentru mecanicii de locomotivă grevă pe mecanicii de locomotivă cumulul pensie-salariu cursanți pentru mecanici de locomotivă

AFTF consideră că proiectul de ordin este ilegal prin aceea că încalcă prevederi ale legislației muncii. Astfel, într-o scrisoare adresată joi ministrului interimar Dan Vîlceanu, președintele federației, Iulică Măntescu spune că termenele de sancționare, anume 6,12 și 36 de luni sunt „rupte de orice realitate socială a desfășurării relațiilor de muncă” și nu se demonstrează în niciun fel că sunt în interesul angajatorului.

Faptul că salariații au încălcat cu bună știință regulamentele și reglementările, iar administrațiile nu au făcut uz de dreptul lor de a sancționa practicile ilegale, suprapus cu faptul că nu au fost luate măsuri din partea celor obligați să verifice, nu dă dreptul acum la o „sancționare suplimentară a acarului Păun”.

AFTF punctează și cerințele aplicării unor sancțiuni

AFTF atenționează că pentru a fi legală trebuie îndeplinite câteva condiții:

  • să existe calitatea de salariat
  • existența faptei ilicite
  • savarșirea faptei cu vinovăție
  • rezultatul dăunător
  • legătura faptă – rezultat

Sindicatul spune că anual în România se înregistrează 100.000 litigii muncă și că în 3 cazuri din 4, salariații au câștig de cauză în instanțe. Sancțiunile se aplică treptat, începând cu avertismentul scris și terminând cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Măsura punitivă prevăzută de ordin vizează atât un aspect pecuniar, cât și unul moral, în sensul că salariatul nu își mai poate exercita profesia, ceea ce ar fi – în viziunea sindicatelor – o restrângere a exercițiului dreptului la muncă.

Consultă aici scrisoarea sindicatelor către ministru

Ce prevede proiectul de Ordin

Poziția sindicatelor vine după ce zilele trecute, pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în dezbatere, Proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii privind măsuri pentru sancţionarea personalului feroviar cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei pentru nerespectarea unor reglementări specifice domeniului feroviar.

Oportunitatea emiterii acestei reglementări este justificată prin accidentul feroviar produs la data de 28 iulie 2021, la ora 23:20, în stația CFR Fetești, prin ajungerea din urmă și tamponarea trenului de marfă nr.50790-1 aparținând operatorului de transport feroviar SC Express Forwarding SRL de către trenul de marfă nr. 60514-1 al Tim Rail Cargo SRL.

Reglementările specifice actuale pentru domeniul feroviar cuprind prevederi asupra interdicţiei de a se executa anumite operaţiuni la instalaţiile de siguranţă şi de vigilenţă de pe locomotivă, de a se depăşi serviciul maxim admis pe locomotivă şi de a exercita serviciul sub influenţa consumului de băuturi alcoolice sau a substanţelor halucinogene. Aceste reglementări specifice nu cuprind însă şi sancţiuni dacă nu sunt respectate aceste interdicţii sau nerespectări ale acestor prevederi, se arată în Nota de fundamentare a proiectului. Tot aici se menționează faptul că, din analiza rapoartelor de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare produse în perioada 1998-2020 s-a constatat faptul că mai multe astfel de evenimente feroviare au avut drept cauză aceleaşi tipuri de abateri.

Sancțiuni pentru mecanicii de locomotivă la depășirea timpului de lucru

În proiectul de act normativ sunt prevăzute mai multe sancțiuni care le vor fi aplicate mecanicilor de locomotivă.

Astfel, nerespectarea prevederilor privind serviciul continuu maxim admis pe locomotivă se sancţionează după cum urmează:

– suspendarea permisului de mecanic de locomotivă pentru o perioadă de 6 luni, pentru depăşirea serviciului maxim admis pe locomotivă cu 2 până la 6 ore; dacă această abatere este repetată într-o perioadă de un an de la expirarea suspendării precedente, permisul de mecanic de locomotivă se retrage pentru o perioadă de 12 luni;

– suspendarea permisului de mecanic de locomotivă pentru o perioadă de 12 luni, pentru depăşirea serviciului maxim admis pe locomotivă cu mai mult de 6 ore; dacă această abatere este repetată într-o perioadă de doi ani de la expirarea suspendării precedente, permisul de mecanic de locomotivă se retrage pentru o perioadă de 36 de luni.

De asemenea, nerespectarea prevederilor Ordinului ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 2299/2006, se sancţionează după cum urmează:

– suspendarea permisului de mecanic de locomotivă pentru o perioadă de 12 luni;

– suspendarea permisului de mecanic de locomotivă pentru o perioadă de 36 de luni, dacă această abatere este repetată într-o perioadă de doi ani.

Alte sancțiuni sunt prevăzute pentru nerespectarea Regulamentului pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare nr. 005, aprobat prin Ordinul ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1816/2005, de către personalul care deserveşte instalaţiile respective:

– retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor pentru manipularea instalaţiei/instalaţiilor şi a autorizaţiei pentru exercitarea funcţiei pentru o perioadă de 12 luni;

– retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor pentru manipularea instalaţiei/instalaţiilor şi a autorizaţiei pentru exercitarea funcţiei pentru o perioadă de 36 luni, dacă această abatere este repetată într-o perioadă de doi ani.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole