Sindicatul german al mecanicilor de locomotivă GDL a lansat un apel la o nouă grevă la DB, de 24 de ore, începând de marţi, pe fondul negocierilor în impas cu conducerea operatorului feroviar de stat.
Greva va începe marţi la ora locală 02.00 (03.00 ora României) şi va dura până miercuri la ora 02.00 pentru serviciile de pasageri, a anunţat duminică seară sindicatul GDL într-un comunicat citat de Agerpres. Pentru serviciile de transport de marfă, greva va începe cu câteva ore mai devreme.
Aceasta este cea de-a şasea grevă organizată de sindicat din noiembrie 2023, la mai puţin de o săptămână după ce oprirea lucrului de către mecanicii de locomotivă a cauzat dificultăţi pentru mii de pasageri.
Adăugându-se la perturbarea transporturilor, personalul de cabină al Lufthansa este de aşteptat să intre în grevă la aeroportul din Frankfurt marţi şi la aeroportul din München miercuri. Grupul aerian german a fost deja afectat de o grevă de două zile a personalului de la sol săptămâna trecută, lucrătorii cerând majorări de salariu.
Cea mai mare economie a Europei este perturbată de luni de zile de acţiuni sindicale, deoarece lucrătorii şi conducerea din numeroase sectoare se înfruntă asupra condiţiilor de muncă pe fondul inflaţiei ridicate şi al activităţii economice slabe.
O nouă grevă la DB. Negocierile au eșuat
Sindicatul GDL a precizat că administrația Deutsche Bahn nu a prezentat o ofertă scrisă îmbunătăţită până la termenul limită de duminică seara, ceea ce ”conduce în mod inevitabil la o acţiune sindicală”, a subliniat şeful GDL, Claus Weselsky.
Deutsche Bahn chemase duminică mai devreme la o noua rundă de negocieri pentru luni. ”Suntem convinşi că vom ajunge la un acord numai prin dialog la masa negocierilor”, a declarat Martin Seiler, directorul de Resurse Umane al Deutsche Bahn.
Pe lângă creşterile salariale, principala revendicare a sindicatului GDL este săptămâna de lucru redusă la 35 de ore, faţă de 38 în prezent, fără o diminuare a salariilor. Conducerea Deutsche Bahn a declarat că a făcut concesii reprezentând o creştere a salariului cu până la 13%, precum şi posibilitatea de a reduce săptămâna de lucru la 37 de ore cu începere din 2026.