spot_img
miercuri, ianuarie 19, 2022
spot_img

Senzații tari cu mocănița din Maramureș. Încă o deraiere

Mocănița de pe Valea Vaserului, Maramureș, a deraiat marți, acesta nefiind primul eveniment de acest fel din acest an. Deraieri repetate ale mocăniței au mai fost  sesizate și în anii trecuți.

foto generic

Totul s-a întâmplat la o oră după ce trenul a plecat din Vişeul de Sus. 25 de pasageri au fost coborâţi din vagon, potrivit observatornews.ro.

Aceştia s-au adăpostit în staţia Cozia, în timp ce angajaţii s-au chinuit să pună înapoi pe şine vagonul. Peste 150 de turişti se aflau în trenul format din 7 vagoane. Din cauza evenimentului, circulaţia tuturor trenurilor a fost blocată şi reluată după două ore. Nimeni nu a fost rănit în acest incident.

Evenimente identice au mai avut loc cel puțin de două ori în acest an. Vineri, 20 de august, unul dintre vagoanele celebrei mocănițe, plină ochi cu turiști, a deraiat. Cele peste 200 de persoane prezente în mocăniță au tras o sperietură zdravănă când, la o curbă aflată pe Valea Râului Vaser, a sărit de pe șine. Turiștii din vagoane s-au temut pentru viața lor, în timpul deraierii auzindu-se un zgomot asurzitor.

Pe 12 august, Mocănița de la Vișeul de Sus a mai deraiat o dată. Ulterior, reprezentanții societății care se ocupă de mocănița din Maramureș au transmis că „un turist a coborât dintr-un tren care a circulat anterior și a vrut să filmeze cum vine mocănița către stație, moment în care s-a apropiat de tren și s-a dezechilibrat. Atunci, conducătorul de la tren a pus frană brusc, ca să evite să îl lovească. Trenul era pe terasament în pantă și a deraiat de la frâna bruscă. Nu a fost pusă în pericol viața turiștilor”, anunța atunci observatornews.ro.

Oricum, pe situl propriu, administratorul firmei garantează „siguranța” pasagerilor. „Mocănița de pe Valea Vaserului circulă în perfectă siguranță….”,  afirmă compania.

Incident grav în 2019

Mai multe incidente au avut loc și în 2019, anul anterior actualei pandemii. În august 2019, în urma unei deraieri a mocăniței, 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit ProTV.

“Cei 12 turişti care se aflau în vagonul din spatele locomotivei deraiate, care au suferit răni uşoare, escoriaţii sau atac de panică, au fost preluaţi de echipajele SMURD şi Ambulanţa Maramureş, fiind transportaţi la centrul de primiri urgenţe al spitalului orăşenesc din Vişeu de Sus. Starea de sănătate a pacienţilor este stabilă, aceştia beneficiază de îngrijiri medicale”, a spus atunci un oficial român. Un reprezentat al Companiei Căilor Ferate Forestiere (CFF), care exploatează trenul Mocăniţa, a precizat pentru AGERPRES că în cel mai scurt timp va fi demarată o anchetă internă pentru a descoperi cauzele producerii incidentului feroviar. Ca primă măsură, administraţia CFF a suspendat temporar cursele turistice cu Mocăniţa. La nici o săptămână după, altă garnitură a deraiat, fără a avea turiști, a relatat tot ProTV. (D.C.)

 

Ultimele Articole