Inoveco, companie românească cu o experiență de peste 30 de ani în furnizarea de soluții inovatoare pentru construcții, mediu și agricultură, și Geobrugg AG, lider global în sisteme de protecție împotriva riscurilor naturale, au demonstrat miercuri, în cadrul unui seminar, expertiza și know-how-ul lor pentru a răspunde provocărilor din teren cu soluții fiabile și sustenabile.
Cele două companii au organizat la Hilton Garden Inn București seminarul tehnic „De la risc la reziliență”, un eveniment dedicat celor care lucrează direct cu provocările reale ale infrastructurii: proiectanți, ingineri, autorități publice, firme de constructii sau consultanți tehnici.
În deschidere, Cristina Feodorov, director general adjunct Inoveco a declarat: „Suntem bucuroși să avem printre noi reprezentanți ai autorităților, constructori, specialiști din mediul academic, colegi parteneri. E un eveniment despre inovație, soluții inteligente și mai ales despre parteneriate durabile. Geobrugg e prezent în România de 20 de ani, iar în parteneriat cu Inveco de 7 ani”.
Inoveco a fost înființată acum 32 de ani. „Am făcut 300 de proiecte pe o suprafață de 50 de milioane mp cu materiale geosintetice. Am fost implicați în 70% din proiectele din țară. Firma s-a numit inițial IRIDEX Grup Plastic, iar în 2021 IRIDEX a devenit Inoveco. Sunt 245 de oameni dedicați, iar cifra de afaceri a ajuns la 48 de milioane de euro”, a explicat ea.
Inoveco are patru departamente, și anume construcții, materiale de construcții, produse industriale, mediu și agricultură. Există o secție de prelucrare a metalelor cu o capacitate de 200 de tone, inclusiv pentru export, piața internațională.
Compania are departamente inclusiv pe partea de agricultură, mediu, compost, acesta din urmă fiind un domeniu de viitor, căci 60% dintre deșeuri sunt organice. Este de viitor, căci acestea se pot transforma în energie, fertilizatori, spune ea. „Avem și un deprtament mai mic de salubrizare. Printre proiectele importante se numără cel de la Roești, cel mai mare proiect de mediu din România, cu o valoare de 91 de milioane de lei. Alte proiecte importante au fost cele de la Valea Mărului, Tecuci și din județul Galați. În județul Constanța au fost realizate proiecte de refacere a infrastructurii de irigații”.
Geobrugg, siguranță elvețiană la protecția amplasamentelor
Din partea companiei elvețiene Geobrugg AG, care sunt partenerii INOVECO, a participat Volker Leonhardt, care a prezentat evoluția companiei, înființată la 1836 sub numele Fatzer. Ulterior, în 1992, Brugg a cumpărat Fatzer devenind Geobrugg. Prezentarea a inclus noile proceduri de testare a elementelor de siguranță. Produsele firmelor au fost detaliate în prezentări axate pe semnalizarea pericolelor și evoluția testărilor, cazurile de încărcare, protecția împotriva coroziunii, sisteme modulare, adaptare la amplasamente și câteva recorduri mondiale în domeniu. De menționat o micuță mostră primită la plecare de participanți, și anume un set de două fire de oțel, de diametru de aproximativ 2-3 mm, primul cu o rezistență la încovoiere obișnuită de 450 N/mm2, al doilea de rezistență crescută, respectiv 1770 n/mm2, cu ajutorul cărora s-a putut face o comparație concretă a produselor Brugg și care a demonstrat calitățile produselor Brugg.
Seminarul a creat un cadru deschis pentru schimb de idei, bune practici și dialog între oameni care se confruntă zilnic cu nevoia de a găsi soluții fiabile, eficiente și adaptate contextului geografic și tehnic al fiecărui proiect.
„Ne dorim să oferim nu doar informație tehnică, ci și instrumente aplicabile, adaptate realității din teren. Fiecare prezentare este gândită să aducă valoare prin exemple, studii de caz și soluții concrete care pot fi replicate sau adaptate”, au explicat organizatorii.
Indiferent de domeniile de activitate ale celor prezenți, respectiv proiecte de infrastructură montană, consolidări de taluz, drumuri forestiere sau lucrări în zone expuse riscurilor geotehnice, seminarul s-a dovedit o oportunitate excelentă de discuții pentru cei care împărtășesc aceleași preocupări.