joi, iulie 11, 2024
spot_img

Onorariul pentru selectarea managerului la CFR Călători, dublat din pix să iasă cine trebuie

După ce la CNCF CFR SA această procedură s-a finalizat deja, acum intră în linie dreaptă și selectarea managerului la CFR Călători, potrivit Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Consiliul de Administrație al operatorului feroviar de stat a dublat din pix valoarea onorariului firmei de recrutare, pentru ca societatea cu oferta cea mai mare să fie acceptată.

UPDATE Președintele Consiliului de Administrație al SNTFC CFR Călători, profesorul Gabriel Popa, a precizat pentru Club Feroviar că a luat decizia de a dubla bugetul alocat pentru onorariu pentru a se încadra în cerințele unei companii multinaționale de recrutare. El a adăugat că astfel procesul de recrutare a managerului operatorului de stat va fi scos în afara oricăror suspiciuni privind influențe exercitate de cei interesați să ocupe această funcție. În cazul în care nu se suplimenta bugetul, opțiunea ar fi fost încheierea contractului cu o firmă de apartament, ceea ce nu s-a dorit.

Inițial, în cursa pentru adjudecarea contractului de recrutare a directorului general și a directorul Financiar Contabil s-au înscris mai multe firme: Ejobs Consulting SRL, Ewora Resurse Umane SRL, Trenkwalder Professional SRL, Barnett McCall Recruitment SRL și, evident nu putea lipsi, George Butunoiu Group SRL.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Mulți au fost, puțini au rămas în cursa pentru selectarea managerului la CFR Călători

Până la termenul limită, 29 iunie 2023, ora 14,00, au trimis oferte doar trei societăți: Ewora Resurse Umane SRL, Trenkwalder Professional SRL și George Butunoiu Group SRL. Cei trei ”evangheliști” s-au făcut doi după următoarea etapă, deoarece doar Ewora și Trenkwalder au transmis documentele solicitate. Despre Ewora se menționează în documentul obținut de Club Feroviar că în anul 2022 a avut un singur angajat și o cifră de afaceri netă de 50.300 de lei. În ceea ce privește Trenkwalder, aceasta a avut anul trecut 310 angajați și o cifră de afaceri netă de 22.445.274 lei.

Ewora a solicitat un preț unitar de 7.500 de lei pentru fiecare dintre cele două posturi vizate de recrutare, în total 15.000 de lei, în vreme ce Trenkwalder a dublat miza, cerând 15.000 de lei pentru fiecare, deci un total de 30.000 de lei. Numai că valoarea unitară era stabilită la 7.500 de lei fără TVA pentru un post, așa că Trenkwalder nu s-ar mai fi calificat.

De la 7.500 la 15.000 de lei. Un ”mizilic”

Nicio problemă nu rămâne însă fără rezolvare, mai ales când nu dai bani de la tine, ci de la statul român. Zis și făcut. Pe cale de consecință, Direcția de Achiziții a CFR Călători, condusă de Ionuț Sebastian Cismaru, propune două variante. Prima era ca să fie evaluată oferta depusă de Ewora și să se încheie contractul dacă se va constata că oferta este admisibilă. Varianta 2 presupunea majorarea valorii unitare de la 7.500 la 15.000 de lei, la nivelul ofertei depuse de Trenkwalder.

CITEȘTE și Polițistul pensionar din conducerea CFR Călători riscă să-și piardă funcția

Iar în ședința din data de 12 iulie a Consiliului de Administrație al SNTFC CFR Călători, s-a aprobat, cu majoritate de voturi, varianta 2, adică majorarea valorii unitare de la 7.500 la 15.000 de lei. Așa că Trenkwalder s-a încadrat în cerințe și va fi semnat contractul cu această societate. Spuneam că votul a fost majoritar, nu unanim, pentru că s-au înregistrat două voturi împotrivă, din partea lui Valentin Dorobanțu și a lui Marin Stancu.

Își va bloca Traian Preoteasa propria candidatură?

În continuare, firma care și-a adjudecat deja contractul, Trenkwalder, și cu care semnarea se va face luni, va trebui să respecte condițiile impuse candidaților de către Consiliul de Administrație. Doi dintre membrii acestuia, profesorul Gabriel Popa și actualul director general interimar al CFR Călători, Traian Preoteasa, fac parte și din Consiliul de Adiministrație al Metrorex.

Ei bine, la transportatorul feroviar subteran din Capitală a fost introdusă următoarea condiție: „Nu a fost destituită dintr-o funcție publică, nu i-a fost revocat contractul de mandat pentru neîndeplinirea indicatorilor cheie de performanță sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani”. Documentul poate fi consultat AICI (vezi pagina 2).

Or, Traian Preoteasa se află tocmai în această situație, deoarece a fost dat afară de Ion Simu-Alexandru, directorul general al CNCF CFR SA, de la compania de infrastructură. Preoteasa a contestat în instanță, în mai multe rânduri, decizia lui Simu, însă de fiecare dată a pierdut.

Va fi interesant de văzut dacă Traian Preoteasa va vota și la SNTFC CFR Călători condiția pe care a aprobat-o la Metrorex, pentru că astfel ar însemna că-și taie pur și simplu craca de sub picioare, interzicându-și propria candidatură la postul de director general al operatorului feroviar de stat.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. 10 ani de 160 km/oră pe București-Constanța. Locomotiva inaugurală, pe butuci

Pe 4 iulie 2014 CFR Călători a pus în circulație, oficial, primul tren care circula cu 160 km/oră pe București-Constanța. Asta după mai bine...

Ultimele Articole