Într-o economie în care prețurile imobiliare cresc de la an la an, compania statului GEI Palat CFR care administrează imobilul în care funcționează Ministerul Transporturilor nu l-a evaluat în ultimii 11 ani.
Instituția de control a realizat un audit de conformitate în cursul căruia a identificat unele nereguli. Printre acestea și neevaluarea imobilului deținut în care funcționează Ministerul Transporturilor, Metrorex, CFR SA, CFR Călători etc.
Misiunea a început la data de 15 ianuarie 2025 și s-a sfârșit la data prezentării raportului. Subiectul auditului îl reprezintă verificarea respectării cadrului normativ privind funcționarea și administrarea patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor la Societatea comercială „Grup Exploatare şi Întreținere Palat CFR” SA.
Curtea de Conturi a constatat neefectuarea, după anul 2013, a reevaluării clădirii primite ca aport la capitalul social la constituirea S.C. „GEI Palat CFR” S.A., aflată în administrare.
Ce spune Curtea de Conturi
„Urmare verificării efectuate asupra obiectivului principal „Exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situațiile financiare”, s-a constatat că entitatea nu a procedat la reevaluarea activului fix corporal de natura unei construcții aflate în administrarea sa, respectiv nu a efectuat reevaluarea pentru clădirea ce a reprezentat bază pentru constituirea capitalului social, în scopul actualizării valorii elementelor patrimoniale și reflectării rezultatelor acestei operațiuni în situațiile financiare aferente anului 2024 (…) Ultima evaluare fiscală a clădirii s-a efectuat la data de 31.12.2024, Raport nr.302 executat de societatea Seven Audit Valuation SRL, înregistrat la societate sub nr.244/20.01.2025, conform prevederilor Codului fiscal. Evaluarea anterioară a fost efectuată la 31.12.2019. (…) Având în vedere că, din anul 2013 clădirea nu a mai fost reevaluată, faţă de modificările apărute în piața imobiliară în ultimii 11 ani, pentru reflectarea valorii juste în situațiile financiare la data de 31.12.2024 ar fi fost necesară reevaluarea clădirii aflate în patrimoniu (…) Consecința economico-financiară a abaterii de la legalitate și regularitate constă în necunoașterea valorii reale a patrimoniului, precum şi necuprinderea în situațiile financiare încheiate de entitate la 30.06.2024 şi în balanța contabilă la data de 30.11.2024, a unor date reale, care să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată, în privința activelor fixe corporale. Până la efectuarea concilierii, entitatea a efectuat reevaluarea (…) și a înregistrat diferența din reevaluare în evidența contabilă, astfel încât nu mai este necesară formularea unei recomandări”, scrie Curtea de Conturi.