spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

Sectorul feroviar ar putea beneficia de energie plafonată la 1.300 lei pe MWh

Sectorul feroviar este în pragul colapsului privind asigurarea energiei electrice de tracțiune. Unele facturi înaintate CFR Marfă de către diverși furnizori pentru energia electrică destinată iluminatului unor spații, ajung și la 7.500-8.500 lei pe MWh. Însă deocamdată operatorii feroviari se bucură de unele dintre cele mai mici prețuri de pe piață, în special cei străini prezenți în România, tarifați mult sub prețurile din țările lor de origine.

La una dintre ultimele ședințe de tranzacționare OPCOM, Electrificare CFR nu a găsit să cumpere energie nici cu 2.000 lei pe MWh. „Norocul” operatorilor este că furnizorul Electrificare CFR a cumpărat la începutul anului energie, inclusiv pentru 2023, anterior actualei crize, însă nu se știe dacă acea cantitate achiziționată e și suficientă pentru anul care vine.

Surse participante la discuții purtate în coaliția de guvernare au declarat pentru Club Feroviar că se discută posibilitatea plafonării prețului la energie pentru marii consumatori și persoanele fizice ce depășesc plafonul de 255 de kWh pe lună la un preț de 1,33 lei pe kWh. Prețul de un leu pe KWh este plătit în prezent doar de către persoanele fizice cu un consum sub 255 kWh pe lună, de instituții publice sau de IMM.

„Achizițiile s-au făcut pe următoarele 12 luni undeva sub 1.000 lei pe MWh, deci 1,3 lei pe kWh acoperă producția și transportul pentru funizarea energiei electrice. Se va renunța la compensarea furnizorilor, li se vor da vouchere celor vulnerabili și cu vouchere să plătească diferența până la prețul maxim. Va fi un preț impus de data asta, toți furnizorii vor trebui să refacă contractele cu clienții la 1,3 lei, cam așa se gândește”, spun surse consultate de Club Feroviar.

Electrificare CFR, încă unul dintre cei mai ieftini kWh din Europa

Electrificare CFR oferă încă unul din cei mai ieftini kWh de tracțiune din Europa, de puțin peste 1.000 lei pe MWh. Un operator privat de transport feroviar de marfă sub protecția anonimatului avertizează însă că prețurile sunt facturate lunar, de fiecare dată altele. Contractele se fac pe un an, însă cotațiile sunt lunare. CFR Electrificare are voie să își adauge o cotă de profit care acum e de 21 lei pe MWh, dar care este propusă spre creștere la 72 MWh, fapt care a adus nemulțumirea Organizației Patronatelor Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).

Încă de la începutul anului, Electrificare CFR SA a cumpărat energie la prețuri bune pe piața OPCOM. Pentru anul 2022, Electrificare CFR a achiziționat la începutul anului peste 500.000 de MWh la preț în jur de 850 de lei pe Mwh. Pentru livrare în 2023 au fost cumpărați 300.000 de MWh la prețuri de asemenea sub 1000 lei pe MWh. Prețurile sunt inferioare celor practicate în Europa de Vest unde, la finele lui octombrie, miniștrii energiei au decis pentru sectorul economiei plafonarea prețului. O cercetare efectuată de CER printre operatorii europeni a indicat un preț mediu plătit de 420 euro / MWh (2100 lei/MWh) cu așteptări de 500 euro pe MWh in 2023.

Pericolul principal: Apelul la Furnizorii de Ultimă Instanță

Nu se poate spune că nu există presiuni pe preț, dat fiind faptul că, cel mai probabil, cantitatea achiziționată nu e suficientă. Într-o notă de fundamentare emisă săptămânile trecute pentru majorarea capitalului social al CFR SA, autorii avertizau asupra pericolului ca sectorul feroviar să ajungă la mâna furnizorilor de ultimă instanță (FUI). „Începând cu luna de consum iulie 2022 pentru care calculele finale de decontare vor fi efectuate în ultima decadă a lunii septembrie 2022, prețul final facturat va depăși cu mult plafonul impus de OUG nr. 27/2022 de 1 leu/kWh din estimările S.C. „Electrificare C.F.R.” – S.A., având în vedere prețul mediu ponderat al contractelor la termen, rezultatele activității desfășurate în Piață pentru Ziua Următoare, precum și posibilele decontări ale Pieței de Echilibrare, acest preț putând să atingă valoarea de 1,6 lei/kWh, TVA inclus.”

„Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” S.A., administratorul infrastructurii feroviare publice, având și calitatea de distribuitor al rețelei, va fi obligată la luarea tuturor măsurilor corespunzătoare pentru a asigura alimentarea consumatorilor rețelei de contact feroviare de la Furnizorii de Ultimă Instanță (FUI) care vor fi desemnați lunar de către ANRE. Prețurile aprobate lunar de ANRE pentru FUI sunt cu mult mai mari decât prețurile furnizorului S.C. „Electrificare C.F.R.” – S.A., iar diferențele care revin spre decontare Ministerului Energiei raportate la plafonul impus de OUG nr. 27/2022 de 1 leu/kWh sunt de 4 sau 5 ori mai mari”.

Energia electrică ce face obiectul furnizării către Operatorii de Transport Feroviar (OTF) şi către CFR S.A. este achiziţionată de pe pieţe specifice administrate de operatorul comercial al pieţei de energie „OPCOM” SA, prin procedee reglementate, transparente şi concurenţiale.

Începând cu semestrul al II-lea al anului în curs, S.C. „Electrificare C.F.R.” – S.A. întâmpină dificultăţi foarte mari în desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice care au fost generate de mai multe cauze.

Piaţa de energie electrică este caracterizată în această perioadă de un deficit foarte mare de ofertă şi de aici o creştere abruptă cu atingerea unor niveluri istorice ale preţurilor la energie cu peste 300%, comparativ cu preţurile de tranzacţionare înregistrate în prima parte a anului. Asigurarea portofoliului lunar este realizată pe de o parte prin achiziţia de energie prin contracte la termen cu plata în avans, singura modalitate care mai este acceptată în piaţă, dar şi prin activitatea desfăşurată pe platforma Pieţei pentru Ziua Următoare (PZU).

Pe platforma OPCOM – Piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică – modalitatea de tranzacţionare a contractelor prin licitaţie extinsă şi utilizarea produselor care să asigure flexibilitatea tranzacţionării (PCCB – LE – flex), principala piaţă prin care S.C. „Electrificare C.F.R.” – S.A. achiziţionează aproximativ 90% din necesarul lunar de energie electrică, este o foarte mare concurenţă.

Astfel, furnizorii consacraţi în piaţă ofertează în cadrul şedinţelor de tranzacţionare preţuri care au atins niveluri istorice şi care astfel nu pot fi concuraţi având în vedere disponibilităţile financiare limitate ale S.C. „Electrificare C.F.R.” – S.A.

Ultimele Articole