spot_img
luni, decembrie 6, 2021
spot_img

BREAKING Se închide linia de Aeroport, pentru lucrări. Cât va dura suspendarea trenurilor

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA va anunța în curând oficial că se închide linia de Aeroport, inaugurată pe 13 decembrie 2020, pentru executarea unor lucrări. Suspendarea trenurilor de Otopeni nu va fi însă pe toată durata zilei. Vor fi afectate zece perechi de trenuri.

Adrian Bărbulescu

se închide linia de Aeroport casele de bilete la CFR SA recepția liniei de Otopeni

UPDATE Cererea constructorului, în analiză

”Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a primitdin partea Antreprenorului o solicitare, referitoare la efectuarea unor lucrări de sudură a șinelor și aparatelor de cale,  conform  proceselor tehnologice prevăzute în proiectul de realizare a investiției. În acest moment, CFR SA analizează solicitarea și urmează să decidă asupra modalității de programare a lucrărilor respective. Realizarea lucrărilor ar urma să fie pe anumite intervale orare, în niciun caz pe durata întregii zile, ceea ce înseamnă că linia CF nu va fi închisă total. Orice eventuală închidere parțială a circulației va fi comunicată în timp util, iar călătorii și reprezentanții mass-media vor ști din timp toate detaliile”, a precizat marți seara CFR SA.

Anunțul a fost făcut inițial de Transferoviar Călători, pe pagina sa de Facebook: ”Având în vedere solicitările CFR Infrastructură pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a liniei de cale ferată pe relația București Nord – Aeroport H. Coandă, trenurile T.F.C. vor fi anulate în perioada 25.01.2021 – 13.02.2021. În data de 25.01.2021 – vor circula doar trenurile 15021 pe relația București Nord – Aeroport H. Coandă, și trenul 15020 pentru retur. În data de 14.02.2021 – NU vor circula trenurile 15021 pe relația București Nord – Aeroport H. Coandă, și trenul 15020 pentru retur”.

Regionala București confirmă: se închide linia de Aeroport

Surse din cadrul Regionalei București a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA au confirmat pentru Club Feroviar că va avea loc o închidere de linie.

”La nivelul Regionalei, s-a făcut un draft care a fost trimis la la companie. Închiderea de linie se face la solicitarea constructorului Wiebe, pentru lucrări la racordul de Aeroport, și va avea loc între orele 8,50-14,30, în perioada 25 ianuarie – 8 februarie 2021. În perioada 8 – 13 februarie 2021, vor fi anulate și trenurile spre și dinspre Urziceni, pentru că vor avea loc lucrări de sudură la macazurile din zona racordului”, au declarat pentru Club Feroviar surse din cadrul regionalei București.

Anularea trenurilor va fi anunțată în timp util, pentru ca pasagerii să se poată reorienta către alte mijloace de transport. Garniturile programate în afara intervalului orar menționat vor circula în mod normal, potrivit Mersului Trenurilor. Trenurile de navetiști pe această relație vor circula, pentru că ele nu se încadrează în intervalul închiderii de linie.

Conexiunea cu Aeroportul Henri Coandă, inaugurată la finele anului trecut

Legătura Aeroportului Internațional Henri Coandă cu Gara de Nord din Capitală este funcțională încă din dimineața zilei de 13 decembrie 2020, când aici au ajuns primele trenuri.

Ea face parte din proiectul Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Acesta a prevăzut construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podețe, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi o stație de cale ferată, cu linie dublă, la Terminalul T1. Valoarea contractului a fost de 398,1 milioane de lei.

72 de trenuri pe zi pe relația Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă

Legătura directă între Gara de Nord și Aeroport este asigurată zilnic de 72 de trenuri (36 de perechi). Dintre acestea, 42 aparțin SNTFC CFR Călători – 20 de trenuri între orele 0:00 – 10:16 și alte 22 de garnituri în intervalul orar 14:30 – 24:00. Operatorul brașovean Regio Călători pune și el în mișcare în fiecare zi 20 de trenuri, dintre care 12 circulă între orele 21:50 – 05:36 și opt în intervalul 09:50 – 14:56. În fine, societatea Transferoviar Călători are și ea 10 trenuri, dintre care două între orele 02:30 – 03:36, șase între orele 10:30 – 14:16 și alte două în intervalul 20:30 – 21:36.

Dublarea liniei ferate Mogoșoaia-Balotești, la final

În paralel cu linia de aeroport, s-a derulat obiectivul de investiţii Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, în valoare de 50,5 milioane de lei, cu finanţare asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Durata de realizare a acestei investiţii a fost, conform contractului încheiat cu austriecii de la Porr Construct, de 17 luni şi a inclus cele două etape de implementare, elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreagul traseu, în lungime de aproximativ opt kilometri.

Acum, și acest proiect este aproape de final.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole