vineri, aprilie 25, 2025

Se amână vaccinarea ceferiștilor. Anunțul a fost făcut de doctorul Valeriu Gheorghiță

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, doctorul militar Valeriu Gheorghiţă, a anunțat marți după amiază că se amână vaccinarea lucrătorilor din domeniile esențiale, printre care se numără și ceferiștii.

se amână vaccinarea ceferiști se vaccinează

El a precizat că, începând cu data de 28 ianuarie, se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activităţi esenţiale, pentru doza 1, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, având în vedere un deficit de doze de vaccin cu care se confruntă România în acest moment.

 Se amână vaccinarea ceferiștilor. Deficit de doze

”Avem un deficit de doze de 117.000, acest deficit este generat în mare parte de faptul că, în săptămâna 18-24 ianuarie, am recepţionat cu circa 51,3% mai puţine doze decât trebuiau să fie alocate, reprezentând, de fapt 93.340 de doze. Ca atare, soluţia noastră pentru continuarea campaniei de vaccinare, fără să afectăm doza de rapel, fără să afectăm vaccinarea persoanelor cu boli cronice, fără să afectăm vaccinarea persoanelor cu vârstă peste 65 de ani şi, respectiv, a persoanelor din centrele medico-sociale, din centrele de dializă, persoanele nedeplasabile la domiciliu, va fi următoarea – începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activităţi esenţiale pentru doza I, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Practic, persoanele programate în intervalul 28 ianuarie-11 februarie se translatează cu 10 zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării iniţiale”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, la Palatul Victoria.

El a precizat că reprogramarea se va face automat, persoanele în cauză urmând să primească un anunţ în acest sens pe sms sau e-mail.

Ceferiștii, în aceeași etapă de vaccinare cu preoții, polițiștii și parlamentarii

Potrivit Strategiei naționale de vaccinare, care poate fi consultată AICI pe site-ul Guvernului, în cea de-a doua etapă de vaccinare vor fi incluși lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, după cum urmează:

Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora);

Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

Personalul din sectorul economic vital:

  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

Personalul din unitățile de învățământ și creșe;

Personalul poștal și din servicii de curierat;

Personalul cultelor religioase;

Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);

Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole