După opt ani, SCRL Brașov a ieșit din insolvență, prin decizia Tribunalului Brașov, după ce filiala SNTFC CFR Călători a achitat către ANAF sumele restante. Acum, și salariații își vor primi banii pe primele de Crăciun, de Paști și alte drepturi salariale restante de ani buni.
”În temeiul art.175 alin.1 din Legea nr.85/2014, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei Societatea de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov SA, şi continuarea activităţii economice. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014, descarcă pe administratorul judiciar Consorţiul Casa de Insolvenţă GMC SPRL şi Vizal Consulting IPURL şi pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea comercială. În temeiul art.179 din Legea nr.85/2014, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de continuare a activităţii comerciale, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2023”, se arată în decizia instanței. Cum în termenul legal nu a făcut nimeni apel, decizia a rămas definitivă.
SCRL Brașov a ieșit din insolvență. Dorel Coconașu: salariații își vor primi toate sumele restante
”Am plătit la ANAF suma restantă care era necesară ieșirii din procedura de insolvență și acum avem decizia definitivă. Cei aproximativ 1.500 de slariați ai noștri își vor primi în perioada următoare, eșalonat, sumele restante de ani de zile”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al Societății Comerciale de Reparații Locomotive Brașov, Dorel Coconașu.
Angajații au de recuperat de la societate peste șapte milioane de lei, provenind din prime neacordate de-a lungul anilor de Paști, de Crăciun sau de Ziua Ceferistului. Anul trecut, liderul Sindicatului Național Solidaritatea 2012 din cadrul SCRL Brașov, Nicolae Ghiță, declara pentru Club Feroviar că angajații societății au renunțat, pe perioada insolvenței, la solicitarea unor creanțe salariale pe care societatea le are către ei, tocmai pentru a-și menține locurile de muncă, neinducând o presiune financiară suplimentară.
Societatea vrea să intre sub ”umbrela” Ordonanței 6/2019
Dorel Coconașu a mai declarat pentru Club Feroviar că vrea să introducă societatea sub ”umbrela” Ordonanței 6 din 31 iulie 2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Actul normativ prevede instituirea unor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion de lei. Aplicabilitatea acestuia a fost prelungită prin Ordonanța de Urgență 85 din 17 iunie 2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal. Totodată, noul act normativ a adus și unele modificări și completări ale Ordonanței 6. „Având în vedere efectele create de pandemia de COVID-19, operatorii economici se confruntă cu lipsa de lichidități, fapt pentru care se impune continuarea măsurilor de sprijin al acestora pentru a atenua efectele negative asupra economiei”, se arată în textul OUG 85/2022.
De opt ani în insolvență, dar pe profit
SCRL Brașov a fost înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2001, ca filială a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA și a preluat personalul de specialitate existent la vremea respectivă în depourile operatorului feroviar de stat.
Până în 2009, lucrurile au mers foarte bine. Apoi, societatea-mamă a început să nu mai achite la termen facturile emise de SCRL Brașov, așa că situația financiară s-a agravat de la an la an, iar în 2014 s-a cerut intrarea în insolvență. Lucru care s-a și întâmplat un an mai târziu, prin sentința civilă a Tribunalului Brașov, iar EOS Insolvency se ocupă de atunci de destinul societății reparatoare de locomotive.
De la declanșarea insolvenței și până în prezent, în condițiile în care a scăpat de cheltuielile cu dobânzi și penalități impuse de ANAF, societatea a reușit ca din veniturile proprii să-și acopere toate cheltuielile și să obțină și profit.