La mai bine de doi ani de când au fost ”omorâte” de fostul șef al CFR Călători Dan Marian Costescu, secretarul de stat Ionel Irinel Scrioșteanu vrea să repună în circulație trenurile metropolitane din regiunea București-Ilfov. Este vorba de cele care făceau legătura între Gara de Nord și Buftea, respectiv Fundulea. Rămân însă multe nemulțumiri ale navetiștilor.

„Continuăm demersurile pentru implementarea proiectului de tren metropolitan la nivelul regiunii București-Ilfov” – așa își începe secretarul de stat o postare pe contul său de Facebook de marți după-amiază. În această postare sunt enumerați pașii care s-au făcut pentru ca trenurile metropolitane să devină funcționale.
În primul rând, Scrioșteanu menționează faptul că CFR Călători va introduce opriri la Parc Mogoșoaia pentru toate trenurile sale care circulă pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă, inclusiv la cele de noapte. Acest lucru a fost anunțat ieri de SNTFC CFR Călători, așa cum a scris Club Feroviar.
Apoi, secretarul de stat de la Transporturi anunță că săptămâna trecută, pe 23 august, a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul de ministru cu privire la primul proiect integrat al trenului metropolitan, deschizând astfel drumul pentru implementarea proiectelor pentru infrastructura feroviară în zonele metropolitane din România. Este vorba despre parteneriatul de investiții în infrastructura feroviară între Muncipiul București și județul Ilfov, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, și Ministerul Transporturilor, prin CFR SA.
Un alt aspect menționat în postare este acela că TPBI a lansat licitația pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru trenul metropolitan, pe ruta București Nord – Scrovistea (Periș, Ilfov), în urma încheierii unui protocol de colaborare între CFR și PMB.
„Urmează extinderea serviciilor către Fundulea, linie electrificată atât dinspre București Nord, cât și în relația cu București-Obor, în baza unui protocol care este în pregătire între Primăria Brănești și TPBI. Proiectul de implementare a trenului metropolitan are trei componente majore: achiziție material rulant, înființări puncte noi de oprire și alte lucrări (modernizări stații) și modernizare, reabilitare, dublare și electrificare Centură Feroviară București. Trenul metropolitan este unul dintre proiectele la care țin foarte mult, întrucât, așa cum am spus mereu, nu numai realizarea infrastructurii rutiere va rezolva problema traficului, ci și un sistem de transport în comun modern și predictibil, axat pe transport de capacitate mare (tren metropolitan, metrou) și integrat cu transportul de suprafață (tramvai, troleibuz, autobuz). De exemplu, durata unei călătorii cu trenul între stația Parc Mogoșoaia și Gara de Nord București sau Aeroport Otopeni, este de doar 10 minute, iar prețul biletului este de 5 lei”, se mai arată în postare.
Trenurile metropolitane București-Buftea, scoase din circulație
Să le luăm pe rând. Între București și Buftea au fost introduse, din Mersul Trenurilor 2019-2020, la inițiativa secretarului de stat Ionel Scrioșteanu, șase perechi de trenuri pe relația București Nord-Buftea.
Automotoarele de tip Siemens Desiro circulau pe linie electrificată (diesel sub catenară) și erau destinate navetiștilor. Numai că noile trenuri nu au fost pe placul beneficiarilor, pentru că ele au fost introduse în circulație cu rang de Interregio, iar dacă nu aveai abonament (cel de Regio era valabil și la Interregio) și te deplasai doar ocazional era prea scump. În final, ele au fost scoase din graficul de circulație, în loc să fie declasificate la rang de regio.
Nici acum nu s-a rezolvat problema navetei pe relația Buftea-București, pentru că navetiștii trebuie să plătească rezervarea locului, pentru o călătorie de doar un sfert de oră. „Și călătorii din Gara Buftea au nevoie de mai multe opriri ale trenurilor! În schimb, la noi se fac studii de fezabilitate linia metropolitană – sau în traducere liberă – AȘTEPTARE! Domnule Ștefan Roșeanu, ne mai spuneți pe unde s-a blocat OUG-ul de anulare a rezervării?”, se arată într-o postare de ieri de pe contul de Facebook Gara Buftea, ca răspuns la anunțul CFR Călători că mai multe trenuri vor opri la Parc Mogoșoaia.
Trenurile de navetiști București-Fundulea, bătaia de joc a lui Costescu

Un alt proiect inițiat și implementat de secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a fost introducerea trenurilor de navetiști pe relația București-Fundulea, cu opriri pe traseu la Pantelimon, Pasărea, Brănești Sat și Islaz.
Ele au fost introduse în Mersul Trenurilor 2019-2020 și au început să circule la începutul lunii ianuarie 2020. Numai că a venit pandemia și, în starea de urgență, circulația lor a fost suspendată, iar călătorii au fost trimiși să se înghesuie în microbuze. Și suspendate au rămas opt luni, spre nemulțumirea locuitorilor și primarilor din zonă, dar spre bucuria patronilor de microbuze, care s-au trezit peste noapte cu profituri nesperate.
Apoi, odată cu intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2020-2021, garniturile de navetiști dintre București Nord și Fundulea (cinci perechi de trenuri Regio) au reînceput să circule, așa cum am scris atunci. Nu au circulat însă decât alte câteva luni, pentru că ulterior ele au fost scoase din circulație de către directorul general al CFR Călători de la acea vreme, Dan Marian Costescu. Chipurile nu erau rentabile. Însă cum să fie rentabile dacă pasagerii nu mai știau când circulă și când nu circulă?
Pentru a respecta adevărul istoric și a nu părea părtinitori, trebuie să menționăm faptul că nici succesorii lui Dan Marian Costescu la conducerea operatorului feroviar de stat, Ovidiu Vizante și Traian Preoteasa, nu au repus în circulație trenurile metropolitane de Buftea și Fundulea.
Mai avem de așteptat pentru un mers de tren cadențat pe relația Gara de Nord-Gara Obor
O altă rută de tren metropolitan, pe care a fost construit frecvent de către Niro Investment și un peron nou la Dragonul Roșu (noua stație Pantelimon Vest), după ce racordul direct a fost reparat după mai bine de zece ani de când era închis, este Gara de Nord-Gara Obor.
Ea nu este însă pomenită în postarea secretarului de stat Ionel Scrioșteanu. Poate și pentru că, cu doar 24 de ore înainte, licitația pentru studiul de fezabilitate aferent acestui sector, lansată de Primăria Capitalei, fusese anulată din lipsă de ofertanți, așa cum am scris anterior.