duminică, octombrie 6, 2024
spot_img

Schimbare în conducerea Conpet. Timur-Vasile Chiş renunță la mandatul de director general

O schimbare în conducerea Conpet, transportator de ţiţei prin conducte şi cale ferată controlat majoritar de statul român (58,7%), s-a produs marți.

schimbare în conducerea Conpet Profitul Conpet Rezultatele Conpet în trimestrul 1 contract Petrom-Conpet

Societatea Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE) a anunţat marţi la Bursa de Valori Bucureşti că Timur-Vasile Chiş a decis să renunţe la mandatul de director general al companiei.

”Societatea CONPET SA informează acţionarii şi investitorii că urmare a deciziei domnului Timur – Vasile Chiş de a renunţa la mandatul de director general, exprimată prin cererea înregistrată la societate sub nr. 1106/ 11.01.2021, Consiliul de Administraţie, în şedinţei din data de 12.01.2021, a luat act de decizia acestuia, cu menţiunea că perioada de preaviz acceptată de către C.A. va fi până la sfârşitul datei de 18.01.2021”, se arată în raportul de la bursă, citat de Ziarul Financiar.

Schimbare în conducerea Conpet. Mihaela Anamaria Dumitrache a preluat atribuțiile directorului general

Totodată, Consiliul de Administraţie a împuternicit-o pe Mihaela Anamaria Dumitrache, director general adjunct, să îndeplinească atribuţiile şi responsabilităţile aferente funcţiei de director general, începând cu data de 19 ianuarie 2021 şi până la data numirii unui nou director general.

Acesta va fi selectat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Delegarea Mihaelei Anamaria Dumitrache, făcută în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu contractul de mandat, nu se va întinde mai târziu de data de 8 iunie 2021.

Acţiunile COTE se tranzacţionează în creştere cu 2% în ultimul an, pe fondul unui rulaj de 93,3 milioane de lei, arată datele BVB. O treime din țiței este transportată pe calea ferată.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole