miercuri, septembrie 27, 2023
spot_imgspot_img

Campania Schimbă PET-ul cu biletul, aplicată la tramvaiele și autobuzele din Oradea

Timp de trei zile, în perioada 28-30 iulie 2022, orădenii pot circula cu transportul public plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu, în cadrul Campaniei Schimbă PET-ul cu biletul.

Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, în cadrul programului Vinerea Verde, lansat de Ministerul Mediului, informează publicația locală Bihor Online.

Campania se desfășoară pe parcursul a trei zile, în perioada 28-30 iulie 2022, în intervalul orar 09:00-17:00. ”Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei cinci deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în aparatul automat de colectare Tomra, pus la dispoziție de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatul va elibera un cupon în baza căruia se va primi biletul de autobuz sau tramvai cu două călătorii, de la voluntarii prezenți la punctul de colectare”, se arată într-un comunicat de presă emis de echipa Act for Tomorrow.



Schimbă PET-ul cu biletul, întâi la Constanța, acum la Oradea

Deșeurile pot fi depuse la automatul din incinta noului magazin Kaufland din Oradea. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transferate la fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi resurse.

Campania a fost lansată anul trecut în Constanța, cu scopul de a încuraja folosirea transportului public, iar acum a fost implementată și la Oradea.

Ultimele Articole