spot_img
miercuri, mai 18, 2022
spot_img

Scandal la CA al Metrorex. ”Dați informațiile corecte, că îmi creați probleme acasă. Ajung și la divorț”

Un scandal la CA al Metrorex a izbucnit vineri dimineață pe tema majorării salariilor cu 18% prevăzută în noul Contract Colectiv de Muncă încheiat de sindicaliști cu administrația companiei. De o parte a ”baricadei” s-au aflat directorul general Gabriel Mocanu și liderul sindical Ion Rădoi, iar de cealaltă președintele Consiliului de Administrație, Marian Adrian Marin, și secretarul general adjunct al Ministerului Transporturilor, Magdalena Niculescu. După ce s-au aruncat vorbe grele de ambele părți, totul a rămas ”ca-n gară”.

Adrian Bărbulescu

scandal la CA al Metrorex

Mărul discordiei l-a constituit punctul 1 de pe ordinea de zi a ședinței, desfășurată online, prin aplicația Zoom: ”Raport elaborat în urma unei analize a Contractului Colectiv de Muncă 2020/2021, privind aspecte care pot să contravină prevederilor legale în materia dreptului muncii sau a Constituției”.

Consiliul de Administrație îi solicitase conducerii executive a Metrorex să elaboreze un astfel de raport, după ce aceasta din urmă convenise, în urma negocierilor cu sindicatele, majorarea cu 18% a salariilor celor 5.500 de angajați ai metroului bucureștean.

Ședința a început cu reproșurile șefului CA la adresa conducerii executive. Acesteia i s-a reproșat că raportul întocmit este semnat de oameni care nu au pregătire juridică și că documentul ”nu corespunde punctul pe care Consiliul de Administrație l-a solicitat”.

Scandal la CA al Metrorex. Acuzații de nepotism

scandal la CA al MetrorexApoi, brusc, contrele s-au mutat între președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, și Mariana Petre, membru al Consiliului de Administrație din partea PNL (așa cum este precizat pe site-ul Metrorex).

Rădoi a ținut să-i amintească faptul că atât fiul cât și nora acesteia lucrează la Metrorex și vor beneficia și ei de majorarea salarială.

Mariana Petre i-a retezat-o scurt, precizându-i că și fiul, și nora sa au fost angajați prin concurs la Metrorex.

Apoi, liderul sindical a subliniat că demersul CA este ilegal: ”Dumneavoastră, ca CA, sunteți deasupra ITM (Inspectoratul teritorial de Muncă – n.red.), deasupra Legii 62, deasupra Legii 53? Ei (ITM – n.red.) au înregistrat acest Contract Colectiv de Muncă. Ce să mai verificăm noi?”.

Indemnizațiile membrilor CA bagă dihonia în familia lui Marian Adrian Marin

scandal la CA al Metrorex
Președintele CA al Metrorex, Marian Adrian Marin

Ion Rădoi a făcut și referire la indemnizațiile mari pe care le încasează membrii Consiliului de Administrație: ”35-36 de milioane (3.500-3.600 de lei – n.red.) luați pe două-trei ore într-o ședință ca asta”.

În acest moment, Marian Adrian Marin a ținut să intervină, simțindu-și amenințată armonia din căminul conjugal: ”Dați informațiile corecte, că îmi creați probleme acasă. Mă întreabă soția de ce nu duc toți banii acasă. Ajung și la divorț din cauza dumneavoastră”.

Magdalena Niculescu, atac la adresa lui Gabriel Mocanu

În acest context și-a făcut apariția online, cu o întârziere de aproape jumătate de oră, și un alt membru al Consiliului de Administrație, Magdalena Niculescu, secretarul general adjunct al Ministerului Transporturilor, de pe laptopul șefei sale, Ștefania Ferencz.

CITEȘTE și Secretarul general adjunct al MT și-a avizat funcții din care a câștigat peste 22.000 lei

Ea a ținut să puncteze faptul că raportul nu corespunde cerințelor CA, dar a recunoscut că nu este nimic de făcut: ”Luăm act de punctul de vedere al administrației, mai mult n-avem ce să facem”. Gabriela Niculescu a întărit poziția lui Marian Adrian Marin, lansând un atac la adresa directorului general Gabriel Mocanu: ”Înțeleg că nu sunteți jurist, dar atunci când negociați CCM nu țineți cont de faptul că nu sunteți jurist.

Ion Rădoi i-a replicat imediat, sărind în apărarea lui Gabriel Mocanu: ”Nu scrie nicăieri în lege că cei care încheie Contractul Colectiv de Muncă trebuie să fie juriști. L-ați pus la zid pe directorul general”. În final, discuțiile pe marginea CCM și a creșterii salariale prevăzute de acesta au rămas în coadă de pește, sau ”ca-n gară”, iar sindicaliștii au părăsit ședința online, spunând ”vă lăsăm să vă faceți afacerile”.

Membrii CA nu recunosc majorările salariale negociate de administrație cu sindicaliștii

Pe 27 octombrie, membrii Consiliului de Administrație al Metrorex au respins procesul verbal încheiat la sfârșitul lunii septembrie după negocierile cu sindicaliștii din subteran pe tema Contractului Colectiv de Muncă, pe motiv că acesta “nu reflectă realitatea discuțiilor purtate”.

Un document arată că negociatorii Metrorex, cel mai probabil conducerea executivă a societății, nu au adus la cunoștința CA rezultatul discuțiilor înainte de a fi validate prin procesul verbal al negocierilor. Ca urmare, “membrii Consiliului de Administrație, întruniți în ședința Consiliului de Administrație din data de 27.10.2020, nu susțin și nu își asumă rezultatul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă pe anii 2020/2021, deja înregistrat la ITM”.

Ultimele Articole