marți, iulie 9, 2024
spot_img

Scădere drastică a traficului feroviar Ucraina – Republica Moldova – România

Scădere drastică a traficului feroviar Ucraina – Republica Moldova – România. După investiții de miliarde de euro în infrastructura de transport pe relația Ucraina, Republica Moldova, nordul Moldovei, Port Constanța, cererea de transport a scăzut masiv și din cauza redeschiderii Portului Odesa.

După investiții de miliarde de euro în infrastructura de transport pe relația Ucraina, Republica Moldova, nordul Moldovei, Port Constanța, cererea de transport a scăzut masiv, se plâng oficiali din Republica Moldova, informațiile fiind confirmate de unii operatori de transport marfă din România.

Investițiile făcute nu sunt inutile, doar că nu mai sunt atât de actuale pe cât erau la începutul războiului ruso-ucrainean.

„În primele 4-5 luni ale anului, traficul dinspre Ucraina spre Port Constanța a scăzut la 44% față de aceeași perioadă a anului trecut”, explică un responsabil într-o firmă de transport feroviar de marfă.

„Traficul care a fost în anul izbucnirii războiului nu cred că o să mai fie. În februarie (2022 – n.red.) a izbucnit conflictul, în martie-aprilie a fost un trafic ce nu-l puteam prelua. Acum a fost zero față de atunci. Atunci se făcea un tren pe zi, acum au fost luni întregi în care nu s-a transportat nimic”, spune el.

Aceste evoluții nu semnifică însă că rutele de transport prin România devin neinteresante. Rămân cerealele de proveniență din nord-vestul Ucrainei care în continuare pot fi transportate avantajos pe la noi.

Apoi „noi producem cereale și oricum aveam probleme chiar și în lipsa (crizei – n.red.) Ucrainei cu cozile de așteptare. Investițiile făcute vor fi utile și în fluidizarea traficului de cereale din România, trebuie să recunoaștem că de la an la an are o tendință de creștere”, spune specialistul indicat.

Nu în ultimul rând, este puțin probabil ca Rusia să renunță la portul Odesa și controlul zonei, ceea ce înseamnă că ruta feroviară prin Republica Moldova și România trebuie menținută strategic ca rută de rezervă.

Probleme și peste Prut

Cantitatea de mărfuri exportate de Ucraina pe calea ferată a înregistrat o scădere semnificativă, afectînd veniturile Căilor Ferate din Moldova (CFM), informează noi.md.

Declarația a fost făcută de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. „Ucraina trecuseră pe cale ferată parțial, dar din momentul când s-a deschis portul Odesa și celelalte porturi ale lor, tranzitarea Republicii Moldova s-a redus la maximum. Adică, practic era o sursă de venit pentru Căile Ferate din Moldova, destul de importantă și, din păcate, s-a redus în totalitate sau aproximativ”, a menționat Vladimir Bolea.

Veniturile întreprinderii s-au diminuat din motiv că a scăzut cantitatea de mărfuri exportate din Ucraina în România, iar Calea Ferată a transportat mai puțini pasageri, spune și fostul director al instituției, Oleg Tofilat.

„Din veniturile operaționale, cam 95% este transport mărfuri și cam 5% sunt călătorii. S-a deschis portul Odesa din toamna anului trecut și tranzitul de cereale practic a dispărut, ceea ce a redus drastic tranzitul de cereale pe feroviar. Acum merg direct la Odesa fără a avea nevoie să ajungă la Constanța. Era un combinat metalurgic care reprezenta cam 20% din veniturile CFM. În ultimul timp operațiunile acestea au scăzut considerabil”, a declarat Oleg Tofilat.

 

 

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. 10 ani de 160 km/oră pe București-Constanța. Locomotiva inaugurală, pe butuci

Pe 4 iulie 2014 CFR Călători a pus în circulație, oficial, primul tren care circula cu 160 km/oră pe București-Constanța. Asta după mai bine...

Ultimele Articole