marți, septembrie 26, 2023
spot_imgspot_img

Șapte candidați pentru postul de director general Metrorex

Șapte doritori și-au depus candidatura pentru funcția de director general Metrorex, din care trei sunt foști directori ai acestei companii.

Compania Metrorex prin consultantul angajat Fox Consultants a primit până miercuri 19 iulie termen limită candidaturile a șapte doritori pentru funcția de director general al companiei. Dintre aceștia trei sunt foști directori ai companiei, anume Mariana Miclăuș, actualul director general, Gabriel Mocanu, fost director general și Mariana Petre, fost director comercial. Li se adaugă Marian Chiper fost director în cadrul CFR SA și actual președinte CA CFR SA, Teodorescu Mihai, director în cadrul Portului Constanța și fost director în Primăria Capitalei, Petre George Daniel, nume necunoscut, și Ungureanu Petre care este de șase ani consilier al directorului general al Electrificare CFR SA, iar anterior (1998-2017) a lucrat la Serviciul Român de Informații (SRI). Ungureanu Petre este și directorul general al GEI Palat CFR SA.

Candidaţii declaraţi admişi la etapa de selecţie a dosarelor şi care se regăsesc pe lista scurtă, vor fi evaluaţi în cadrul interviului, potrivit anunțului de selecție ce este disponibil aici.

Director general Metrorex ales de o firmă minusculă

Cât privește firma care face selecția aceasta este o firmă ce are doar un angajat, potrivit datelor furnizate Ministerului de Finanțe.

La Iași firma Fox Management Consultants a fost acuzată de aplicarea „criteriilor de selecție și condiții de participare cu dedicație pentru anumite persoane”.

Cotidianul Buna Ziua Iași susține că în cazul selecției făcute la compania ApaVital, criteriile de selecție au fost stabilite astfel încât să vină mănușă unor angajați din cadrul companiei. La o altă companie, anume Ecosalubritate Pașcani, procedurile de selecție au fost repetate până când în final și-a depus dosarul un singur candidat care a și fost selectat director.

„Am văzut reacțiile din mass-media cu privire la procedura de selecție a echipei de conducere din cadrul societății ApaVital SA. La prima vedere, sunt condiții restrictive de participare la selecția administratorului executiv al societății ApaVital SA. Vom analiza situația în cadrul Comisiei Juridice a Consiliului Județean Iași, iar dacă este posibil, voi propune reluarea evaluărilor, cu participarea tuturor persoanelor interesate care să îndeplinească condițiile profesionale. Condițiile de participare pentru ocuparea unei astfel de funcții de conducere la o societate de natura ApaVital SA trebuie să fie exigente, dar nu restrictive. Trebuie să participe persoane atât din interior, cât și din exterior, dacă aceștia dovedesc profesional că merită acest lucru. Consider, de asemenea, că cei de la firma contractată sunt specialiști în recrutarea de personal. Însă ei trebuie să fie deschiși atât candidaților din mediul privat, precum și celor bine pregătiți, chiar dacă aceștia nu au lucrat în societatea ieșeană. În acest fel, concurența va fi una benefică”, spunea la momentul selecției de la ApaVital, Marius Ostaficiuc, președintele Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Județean Iași.

La București firma Fox Consultants a propus la șefia CFR SA pe Ion Simu-Alexandru deși acesta avea calitatea de suspect la DNA refuzând acceptarea candidaturii lui Ioan Pintea fost director general al companiei pe motiv că acesta avea un proces împotriva CFR SA.

Ultimele Articole