miercuri, aprilie 30, 2025

VIDEO Cum avansează șantierul pe calea ferată Timișoara Est-Ronaț Triaj

Stadiul fizic al lucrărilor de modernizare pe calea ferată Timișoara Est-Ronaț Triaj, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, se apropie de 10%.

Mai exact, au ajuns la 9,04%, potrivit ultimelor date centralizate ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, aferente lunii februarie, pe care le-am prezentat săptămâna trecută. Jurnaliștii de la Opinia Timișoarei susțin, pe baza informațiilor de la constructor, că acum s-a trecut de 15%. Rămâne de văzut dacă situația oficială va confirma acest avans.

Segmentul de cale ferată care traversează Timișoara are 13,86 km, cinci stații, trei poduri, trei podețe, patru pasaje superioare și cinci pasaje inferioare. În gara Timișoara Est s-au demontat linii și fundații de la construcțiile civile din zonă. S-au relocat cablurile de fibră optică și cablurile SCB din stație. Totodată, se fac lucrări la suprastructura nouă.

În gara Timișoara Nord s-a trecut la demontarea și relocarea stâlpilor liniei de contact, concomitent montându-se palplanse la fundațiile construcțiilor civile. Se munceste și la demontarea rețelelor și cablurilor. În stația Ronaț Triaj s-a așternut piatră spartă pe racordul între linia 100 Timișoara-Jimbolia și stația Ronaț Grupa D și se realizează suduri aluminotermice, precum și lucrări la instalațiile de semnalizare, centralizare şi bloc.

Termenul estimat de finalizare a segmentului de cale ferată care traversează Timișoara este 2026. Aici lucrează Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA.



Care sunt stadiile pe celelalte trei loturi

În ceea ce privește celelalte trei loturi din tronsonul Caransebeș-Timișoara-Arad, pe tronsonul Caransebeș-Lugoj (unde lucrează Asocierea Railworks) s-a trecut la organizarea de șantier, iar primele intervenții vor începe cu reparații la liniile din triajul gării Caransebeș.

Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est (antreprenor FCC Construccion) continuă să fie cel mai avansat, trecând de 25% realizare, iar pe lotul 4, Ronaț Triaj Gr. D-Arad (constructor Asocierea Webuild Spa – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA), se execută lucrări la terasamentele CF, pasaje și poduri (lucrările sunt avansate la podul de peste râul Mureș).

Tronsonul Caransebeș-Timișoara-Arad are o lungime de 162 km, iar modernizarea va costa aproape nouă miliarde de lei.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole