sâmbătă, octombrie 12, 2024
spot_img

FOTO. 33 de șantiere feroviare deschise pentru lucrări Quick Wins. LISTA completă

În momentul de față, pe raza Sucursalelor Regionale CF București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov și Galați sunt operaționale 33 de șantiere feroviare pentru lucrări de tip Quick Wins, pe o lungime de 73 km.

Lucrările au ca scop creșterea vitezei de circulație până la 120 km/oră, în funcție de configurația tehnică a traseului și parametrii tehnici ai liniei, prin ridicarea restricțiilor de viteză existente, pe secțiile Chiajna – Grădinari, Pitești – Falfani, Petroșani Triaj – Granița SRCF Timișoara, Apahida – Baia Mare, Războieni – Episcopia Bihor, Tălmaciu – Sibiu, Teiuș – Aiud, Unirea – Războieni, Mărășești – Tecuci Nord și Adjud – Borzești Bacău.

Lucrările de tip Quick Wins sunt lucrări la suprastructura feroviară, care se execută punctual, între kilometrii de cale ferată cu restricții de viteză, pe intervalele contractate și constau în înlocuirea componentelor aferente suprastructurii, și anume: șină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale, bretele (legătura între două linii paralele), schimbătoare de cale cu dublă joncțiune (TDJ) și montarea de dale elastice la trecerile la nivel cu calea ferată.

CNCF CFR SA a precizat, într-o postare pe Facebook, că pe raza SRCF București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov și Galați, unde sunt deschise șantierele, trenurile circulă în condiții speciale, care pot prelungii durata călătoriei, fiind necesare restricții de viteză în zona șantierelor sau staționări temporare (între 5 și 10 minute), pentru încrucișarea cu alte trenuri. Pentru celelalte loturi, constructorii pregătesc organizarea șantierelor, fiind în derulare etapele de achiziție și depozitare a materialelor noi de cale pentru începerea lucrărilor – șină, traverse, aparate de cale, piatră spartă etc. În perioada noiembrie 2022 – mai 2023, CFR SA a semnat toate cele 123 contracte pentru lucrări de tip Quick Wins din PNRR, în valoare totală de 1,9 miliarde de lei, fără TVA, pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 410,635 km de cale ferată de pe rețeaua feroviară publică.



Șantiere feroviare în execuție

Iată lista șantierelor feroviare aflate în execuție în momentul de față:

Pe raza SRCF București, în cadrul programului de lucrări tip Quick Wins, sunt în derulare lucrările de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 4 loturi, între stațiile Chiajna – Grădinari (FIRUL I), pe o lungime totală de 10 km.

– Lot 4 km 11+000 – 13+500

– Lot 5 km 13+500 – 16+000

– Lot 6 km 18+500 – 21+000

– Lot 7 km 21+000 – 23+500

Pentru adaptarea traficului feroviar de călători la condițiile de circulație în regim de șantier pe distanța Chiajna – Grădinari, 35 de trenuri ale operatorilor de transport feroviar de călători CFR Călători, Transferoviar Călători și Softrans vor circula, după un orar modificat, doar pe Firul II, cu restricție de viteză în zona lucrărilor.

Pe raza SRCF Craiova, în cadrul programului de lucrări tip Quick Wins, sunt în derulare lucrările de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 2 loturi, între stațiile Pitești – Falfani, pe o lungime totală de 3,2 km, lucrările fiind finalizate pe o lungime de 2,6 km, inclusiv trei treceri la nivel cu calea ferată și montarea a 10 aparate noi de cale, între stațiile Bradu de Sus – Costești, Falfani – Stolnici, Stolnici – Harșești și în Stația Pielesti.

– Lot 18 Pitești – Pârvu, km 111+950-113+150

– Lot 20 Pârvu – Falafani, km 127+500 – 129+500

Pentru adaptarea traficului feroviar de călători la condițiile de circulație în regim de șantier, trenurile circulă în condiții speciale, fie cu restricție de viteză în zona șantierelor, fie prin staționare temporară pentru încrucișarea cu alte trenuri.

Pe raza SRCF Timișoara, în cadrul programului de lucrări tip Quick Wins, cu finanțare PNRR, sunt în derulare lucrările de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe trei loturi, între stațiile Linia CF Petroșani Triaj – granița SRCF Timișoara (Firul I), pe o lungime totală de 2,59 km.

– Lot 3 Petroșani Triaj – Lunca Jiului, km 79+500 – 79+848 (fir I)

– Lot 4 Lunca Jiului – Livezeni, km 79+878 – 82+100 (fir I)

– Lot 5 Livezeni – Granița SRCF Timișoara, km 82+100 – 84+710 (fir I)

Pentru adaptarea traficului feroviar de călători la condițiile de circulație în regim de șantier, trenurile circulă în condiții speciale, fie cu restricție de viteză în zona șantierelor, fie prin staționare temporară pentru încrucișarea cu alte trenuri.

Pe raza SRCF Cluj, în cadrul programului de lucrări tip Quick Wins, sunt în derulare lucrările de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 12 intervale de cale ferată de pe secțiile CF Apahida – Baia Mare și Războieni – Episcopia Bihor, pe o lungime totală de 24,5 km.

Linia CF Apahida – Baia Mare

– Lot 1 Apahida – Bonțida, km 8+497- 9+800, fir II (stația Jucu)

– Lot 4 Bonțida – Gherla, km 21+900-23+550, fir II

– Lot 19 Gâlgău – Ileanda, km 81+400-83+450 (linie simplă)

– Lot 20 Ileanda – Letca, km 91+940-93+340, fir I

– Lot 21 Răstoci – Cuciulat, km 98+650-100+200 (linie simplă)

Linia CF Războieni – Episcopia Bihor

– Lot 28 Războieni – Câmpia Turzii, km 442+000-443+700, fir II (stația Călărași Turda)

– Lot 29 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km km 443+700-446+400, fir II

– Lot 30 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 446+400-449+050, fir II

– Lot 39 Valea Florilor – Boju, km 465+700-468+650, fir II (stația Valea Florilor)

– Lot 40 Valea Florilor – Boju, km 468+650-470+650, fir II

– Lot 41 Valea Florilor – Tunel, km km 472+700-475+300, fir II

– Lot 42 Boju – Tunel, km 475+300-478+060, fir II

Pentru adaptarea traficului feroviar de călători la condițiile de circulație în regim de șantier, trenurile circulă în condiții speciale, fie cu restricție de viteză în zona șantierelor, fie prin staționare temporară pentru încrucișarea cu alte trenuri.

Pe raza SRCF Brașov sunt în derulare, în cadrul programului de lucrări tip Quick Wins, cu finanțare PNRR, lucrări de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 20,55 km de cale ferată între stațiile Teiuș – Aiud, Unirea – Războieni și Tălmaciu – Sibiu.

Linia CF Tălmaciu – Sibiu

– Lot 2, Tălmaciu – Șelimbăr, km 386+011 – 387+262 și km 388+436 – 390+685 (Fir II)

Linia CF Teiuș – Aiud

– Lot 3, km 399+900 – 400+650 (Fir I)

– Lot 5, km 400+650 – 403+700 (Fir I)

– Lot 7, km 403+700 – 407+200 (Fir I)

– Lot 9, km 407+200 – 411+750 (Fir I)

Linia CF Unirea – Războieni

– Lot 17, km 427+000 – 429+700 (Fir I)

– Lot 18, km 429+700 – 432+200 (Fir I)

Pentru adaptarea traficului feroviar de călători la condițiile de circulație în regim de șantier (măsuri de protecție pentru muncitori), trenurile circulă în condiții speciale temporare pe perioada lucrărilor, astfel:

– între Teiuș – Aiud și Unirea – Războieni trenurile de călători circulă doar pe Firul II (în ambele sensuri) și cu restricție de viteză de 50 km/oră în zona șantierelor de lucrări, deschise pe Firul I;

– între Tălmaciu – Șelimbăr trenurile circulă pe Firul I și cu restricție de viteză de 50 km/oră în zona lucrărilor executate pe Firul II, iar de la Șelimbăr circulația este trasată prin Sibiu Triaj.

Pe raza SRCF Galați, în cadrul programului de lucrări tip Quick Wins, cu finanțare PNRR, sunt în derulare șantiere feroviare de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe cinci loturi, între stațiile Mărășești – Tecuci și Adjud – Borzești Bacău, pe o lungime totală de 11,59 km.

Linia CF Mărășești – Tecuci

– Lot 2 Stația COSMEȘTI, km 230+440 – 230+606 (fir II)

– Lot 3 Racordare Cosmești – Tecuci Nord, km 235+520 – 239+568 (linie simplă)

– Lot 4 Cosmești – Tecuci Sud, km 235+520 – 237+600 (fir II)

– Lot 5 Tecuci – Tecuci Nord, km 238+520 – 241+000 (linie simplă)

Linia CF Adjud – Borzești Bacău

– Lot 6 Adjud – Borzești Bacău, km 0+000 – 2+545 (linie simplă).

Pentru adaptarea traficului feroviar de călători la condițiile de circulație în regim de șantiere feroviare, trenurile circulă în condiții speciale, fie cu restricție de viteză în zona șantierelor, fie prin staționare temporară pentru încrucișarea cu alte trenuri.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole