Șantierul pentru modernizarea căii ferate Ronaț Triaj-Arad, cu o lungime de 54,86 km, avansează greu.
Un utilizator de YouTube a postat o filmare aeriană, cu drona, a întregului tronson, pe care v-o prezentăm și noi. Potrivit ultimei monitorizări a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, despre care am scris recent, stadiul fizic al lucrărilor, la nivelul lunii martie 2025, este de 9,01%, cu un avans de doar 0,58 puncte procentuale față de luna precedentă.
Contractul pentru Lotul 4 din calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, în valoare de 2,18 miliarde de lei, fără TVA, a fost semnat pe 17 noiembrie 2022 de CFR SA cu Asocierea Webuild Spa-Partecipazioni Italia Spa-SALCEF Spa, așa cum am scris la vremea respectivă.
Durata de implementare a contractului este de 42 de luni (șase luni proiectare și 36 de luni execuție).
Lucrările prevăzute pe Lotul 4 din calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad
În cadrul proiectului de modernizare, se vor face următoarele lucrări:
– modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare, pentru viteza maximă de 160 km/oră;
– lucrări civile în stațiile Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou;
– lucrări civile în două halte de călători, o haltă comercială de mărfuri;
– lucrări de modernizare a lucrărilor de artă – șase poduri și 39 de podețe;
– sisteme automate de semnalizare la șapte de treceri la nivel cu calea ferată;
– lucrări specifice de exploatare feroviară;
– lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) și BLA pe întregul traseu;
– șase pasarele pietonale în stațiile Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou;
– o pasarelă edilitară în Aradu Nou;
– patru pasaje superioare în stațiile Sânandrei (DJ692A), Orțișoara (DJ693), Carani (DJ692), Vladimirescu (DN7);
– 11 pasaje inferioare, dintre care nouă în Aradu Nou, unul în stația Orțișoara, respectiv un pasaj în stația Sag;
– panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 9.410 m;
– rampe de încărcare-descărcare în stațiile Orțișoara, Vinga și Aradu Nou.