spot_img
miercuri, august 10, 2022
spot_img

Salariile din Ministerul Transporturilor, majorate mai mult ca ale ceferiștilor

Camera Deputaților a decis marți să majoreze salariile din Ministerul Transporturilor cu un procent peste cel obținut de ceferiști la recentele negocieri pentru încheierea Contractelor Colective de Muncă. În timp ce la CFR SA și CFR Călători majorarea a fost de 10%, la minister salariile vor crește cu 15%.

Majorarea de salarii la MT a fost acordată pentru ”complexitatea muncii”. De asemenea, Legislativul a hotărât și acordarea unui spor de 50% pentru bugetarii implicați în proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile.

Coaliția de guvernare a anunțat recent că bugetarilor le va fi acordat, de la 1 iulie, un sfert din diferența de salariu în conformitate cu nivelurile prevăzute în Legea salarizării unitare, adoptată în 2017 și neaplicată integral nici până acum. Măsura a fost introdusă marți în Comisia pentru muncă și votată în aceeași zi în plenul Camerei Deputaților, prin amendarea unui proiect legislativ care prevedea inițial majoarea cu 10% a salariilor de bază pentru „personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, profesor/antrenor”. Pentru că scopul proiectului era cu totul altul, USR a reclamat că modificările aduse aplicării Legii salarizării unitare încalcă principiul bicameralismului și ar fi neconstituționale.

Astfel, „începând cu data de 1 iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare lunară și indemnizațiile lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021”. Măsura se va aplica inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iunie 2022.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Salariile din Ministerul Transporturilor cresc cu 15%

La Camera Deputaților, parlamentarii au introdus majorarea cu 15% a salariilor de bază, ”pentru complexitatea muncii”, pentru angajații din Ministerul Transporturilor și pentru cei din Ministerul Culturii. De această majorare au beneficiat până acum funcționarii publici din mai multe ministere, dar și din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale sau Secretariatul General al Guvernului. Majorarea este argumentată doar în cazul Ministerul Culturii, care întâmpină greutăți în atragerea de specialiști care să înlocuiască persoanele cu experiență și vechime care părăsesc instituția prin pensionare, transfer si prin renunțare la funcția publică insuficient remunerată.

În final, deputații au mai stabilit că ”începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, salariile de bază ale personalului din serviciile Parlamentului se stabilesc la nivelul maxim de salarizare aflat în plată în cadrul Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, corespunzător fiecărei funcții și gradații de vechime în muncă”.

Nici acum salariile la minister nu sunt deloc mici

Și la Ministerul Transporturilor salariile nu sunt deloc mici nici în momentul de față. Potrivit centralizatorului pe luna martie, prezent pe site-ul ministerului, un consilier, consilier juridic, consilier achiziții publice sau expert are un salariu brut de 8.195 de lei, la care se adaugă un ”spor de condiții vătămătoare” de 839 de lei.

LISTA cu salariile din cadrul Ministerului Transporturilor poate fi consultată accesând linkul de mai jos:

transparenta veniturilor 31.03.2022

Ultimele Articole