S.U.A. retrag aproape un milliard de dolari pentru proiectul unui tren de mare viteză în California

proiectul liniei din California. Sursa: California High-Speed Rail Authority

Guvernul Trump a declarat, joi, că a anulat oficial o finanțare de 929 milioane de dolari pentru programul feroviar de mare viteză din California, după respingerea apelului făcut de acest stat.

Autoritatea de reglementare a căilor ferate din S.U.A., respectiv Administrația Federală a Căilor Ferate (FRA), a declarat joi că a anulat finanțarea acordată urmare a unui acord din 2010, din cauza faptului că statul California “nu a reușit în mod repetat să respecte” și “nu a reușit să facă progrese rezonabile în privința proiectului”, informează Reuters.

Într-o declarație de presă, FRA a declarat că încă mai are în vedere “toate opțiunile” în căutarea restituirii a 2,5 miliarde de dolari în fonduri federale pe care statul California le-a primit deja.

Decizia este cea mai recentă lovitură într-o bătălie continuă între Administrația Donald Trump și statul California, asupra unei serii de probleme, inclusiv imigrația, standardele privind emisiile de vehicule și politica privind internetul.

Cel mai mare stat din S.U.A. a dat în judecată în mod repetat Administrația Trump, iar oficialii se așteaptă ca statul California să se judece împotriva abrogării finanțării feroviare.

Gavin Newsom, guvernator al statului California, a numit acțiunea “ilegală și un atac direct asupra Californiei, infrastructurii noastre verzi și a miilor de muncitori din Valea Centrală care construiesc acest proiect”.

El a adăugat că “Administrația Trump încearcă să sporească exacerbarea politică a statului nostru” și a promis că va merge în instanță pentru a proteja “banii din California “.

Din cauza traficului foarte aglomerat, urma să fie construit un sistem de căi ferate cu o lungime de 837 km în prima fază care ar fi permis trenurilor să circule cu viteze de până la 354 km/oră, de la Los Angeles la San Francisco, și să înceapă operațiunile complete până în 2033.