spot_img
vineri, septembrie 30, 2022
spot_img

S-a votat rectificarea bugetară la Primăria Capitalei. Mai mulți bani pentru liniile de tramvai

După ce cu aproape două săptămâni în urmă fusese respinsă, rectificarea bugetară la Primăria Capitalei a trecut luni de votul Consiliului General al Municipiului București.

”Prin rectificarea de buget aprobată astăzi de Consiliului General al Municipiului București rezolvăm mai multe chestiuni care țin de realizarea unor investiții importante, dar și de acoperirea unor cheltuieli la servicii care s-au majorat în ultimele luni:

– Am făcut o reactualizare a prețurilor pentru a putea finaliza achiziția a 100 de troleibuze, pentru reabilitarea liniilor de tramvai și pentru semaforizarea inteligentă

– Am inclus sumele necesare pentru achiziția serviciilor de consultanță și asistență tehnică în vederea obținerii acordului de mediu pentru SIDU (strategia integrată de dezvoltare urbană), astfel încât Municipalitatea să poată accesa fonduri europene (…)”, a scris primarul general Nicușor Dan pe pagina sa oficială de Facebook.



Rectificarea bugetară la Primăria Capitalei. Bani pentru lungirea peroanelor de pe linia 41

În cadrul rectificării bugetare, s-a propus suplimentarea cu 529.000 de lei a sumelor alocate pentru modernizarea peroanelor de pe linia 41, pe care urmează să fie introduse în circulație noile tramvaie livrate de Astra Vagoane Călători Arad. În forma sa anterioară, bugetul PMB prevedea pentru această investiție suma de 4,971 milioane de lei, iar după rectificare ea crește la 5,5 milioane de lei.

„Modernizare peroane pe traseul liniei de tramvai 41, HCGMB nr. 717/2018, HCGMB 278/02.06.2022, conform indicatori tehnico-economici aprobați, creditele de angajament se majorează de la 6.960 milioane lei la 8.585 milioane lei. Se introduc cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii obiectivului de investiții <Extindere linie tramvai bucla Mezeș – Complexul Comercial Colosseum>, sector 1 al Municipiului București – SF, credite de angajament 1.800 milioane lei”, se arăta în proiect.

CITEȘTE și CGMB a discutat rectificarea bugetară la PMB și proiecte de modernizare a liniei de tramvai

Ultimele Articole