După negocieri prelungite și amenințări cu greva, vineri a fost semnat de sindicate și administrație noul CCM la Metrorex.
”Acum semnăm și azi se va înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă”, a declarat în urmă cu câteva minute pentru Club Feroviar președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon.
Întrebat ce s-a obținut concret prin acest nou Contract Colectiv de Muncă, liderul sindical a evitat să dea un răspuns direct: ”Am obținut ca oamenii de la metrou să fie respectați ceva mai mult ca o femeie de serviciu din țara asta”.
Amenințări repetate cu greva
În ultimele luni, președintele USLM, Marian Artimon, a lansat amenințări repetate cu greva la metroul bucureștean, după ce negocierile s-au prelungit foarte mult și nu se ajunsese la niciun rezultat.
”Statutul Metrorex prevede ca, după ce comisiile de negociere ajung la un punct comun, Consiliul de Administrație trebuie să aprobe negocierile pentru a putea fi înregistrate. Au dat un mandat de negociere comisiei, inclusiv pentru creșterile salariale, iar acum membrii CA susțin că nu pot acorda aceste majorări. Dacă au găsit sumele pentru majorări săptămâna trecută, ce s-a schimbat între timp?”, declara liderul sindical.
El mai transmitea că membrii Consiliului de Administrație susțin că mandatul dat comisiei de negociere acum două săptămâni nu mai este valabil și că nu ar mai fi de acord cu forma la care s-a ajuns cu noul Contract Colectiv de Muncă. ”Declanșăm conflictul colectiv de muncă, adică vom face ce trebuia să facem mai demult, dar am zis că nu e cazul. Urmează pichetări, concilieri, medieri și grevă. Am senzația că cineva dorește scandal”, spunea Marian Artimon.
Însă, în cele din urmă, Guvernul a adoptat în ședința de acum două zile două acte normative care permit administrației Metrorex să satisfacă revendicările avansate de conducerea Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, așa cum a scris Club Feroviar la vremea respectivă.
Imediat după ședința de la Palatul Victoria, președintele USL s-a dus în fața Palatului CFR – sediul Ministerului Transporturilor și al Metrorex – împreună cu câțiva sindicaliști, cărora le-a comunicat vestea.