spot_img
marți, octombrie 4, 2022
spot_img

S-a modificat legislația pentru achizițiile publice. Se deblochează investițiile CFR SA

Legislația pentru achizițiile publice a fost modificată vineri de Guvern, principala schimbare fiind că avizele se vor elibera mai repede.

Până acum, 80% din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație, iar dacă reziliai un contract era nevoie de aproximativ doi ani pentru a relua proiectul.

Club Feroviar vă prezintă principalele modificări aduse de actul normativ aprobat de Executiv.

Faza de licitație:

Se elimină blocarea contractelor în faza de implementare din cauza creșterii prețurilor.

– Se introduce obligația ajustării prețurilor pentru contractele cu o durată mai mare de șase luni, în funcție de evoluția prețurilor din piață (în baza unei formule de ajustare).

Se elimină contestațiile nejustificate.

– Autoritatea va reține obligatoriu cauțiunile firmelor care pierd contestațiile.

Faza de implementare:

Se elimină șantajul antreprenorilor care după semnarea contractelor nu se mobilizau și nu respectau termenele contractuale.

De asemenea, se elimină întârzierile pe termen lung și indisciplina în faza de execuție.

– Se vor emite certificate intermediare (certificat de bună purtare) privind stadiul de excecuție, din 90 în 90 de zile.

– Dacă lucrările nu avansează, constructorii vor fi notificați doar de trei ori, înainte de reziliere, după care se poate intra în procedură de licitație fără publicare.

– Antreprenorul notificat negativ cu aceste certificate intermediare nu va mai putea câștiga licitații, dacă participă în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie.

– Beneficiarii contractelor (în speță CFR SA) vor putea să plătească direct subcontractorii și furnizorii.

Totodată, se elimină notificările (claimurile) depuse chiar la începutul contractelor.

– Se introduc ordine de începere separate pentru faza de proiectare și pentru cea de execuție.

– Antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că și-a mobilizat inutil resursele.



Modificări la legislația pentru achizițiile publice în faza de avizare

Se elimină timpii pierduți provocați de birocrația excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deținute de autoritățile publice locale.

– Terenurile din proprietatea publică a statului și în administrarea entităților publice se vor transfera în administrarea expropriatorului, odată cu Hotărârea Guvernului prin care este aprobată declanșarea procedurii de expropriere.

– Se constituie un drept de administrare temporară în favoarea beneficiarului proiectului pentru realizarea lucrărilor pe terenurile aflate în albia minoră, fără a mai fi necesară încheierea altor formalități.

– Se instituie drept competență exclusivă a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii aprobarea reglementărilor tehnice specifice privind construcțiile inginerești pentru infrastructura de transport de interes național.

– Se instituie un termen de 15 zile calendaristice de la depunerea solicitării pentru emiterea Certificatelor de Urbanism și a autorizațiilor de construire și 10 zile calendaristice pentru emiterea avizelor solicitate prin certificatele de urbanism (ISU, Proprietari de Utilități).

– Dacă  documentația depusă nu este completă, aceste entități pot face observații doar o singură dată.

– Ulterior măsurilor pe care beneficiarul le ia conform cerințelor din document, autoritățile respective nu mai pot emite alte solicitări.

– Dacă autoritățile nu emit în termenele instituite avizele/autorizațiile, se consideră că documentația depusă de beneficiar este conformă și completă, iar în acest caz autoritățile în cauză sunt obligate să emită autorizațiile în termen de cinci zile.

– Dacă nici acest termen de cinci zile nu este respectat, se va considera că documentele respective au fost emise tacit.

– Inclusiv în cazul în care funcționarii Ministerului Transporturilor nu eliberează în timp util Autorizația de Construire, aceasta va putea fi emisă tacit.

Ultimele Articole