România, perdantă în fața CAF Spania în cazul „metroului zburător”?

24 iulie 2020

România are șanse mari să piardă procesul cu CAF Spania în dosarul accidentului de metrou de la Berceni. Proasta strategie aleasă de România în procesul cu CAF Spania privind accidentul de metrou din 2019 ar putea permite companiei spaniole să câștige procesul.

trenul zburător din Depoul Berceni defectări de trenuri la metrou

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Opinia a fost formulată recent într-o discuție purtată cu un expert  în siguranță feroviară care a solicitat anonimatul. Practic, există puncte slabe în argumentația României privind accidentul din ianuarie anul trecut, dar și deficiențe de abordare procedurală a anchetei.

Reamintim că accidentul a intrat în atenția Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER) care recent a făcut publice concluziile trase.

Expertul menționat afirmă că, procedural, trebuia să se recurgă la o expertiză externă de genul celor care se fac în aviație. Astfel, la aceasta ar fi putut participa Metrorex, producătorul metroului, respectiv CAF Spania, AGIFER și experți străini, independenți.

Specialistul dă exemplul unei investigații privind trenurile IC2, făcută în Danemarca.

Întrebări pertinente

Cât privește conținutul propriu-zis al raportului, sunt neclarități.  Întrebările formulate de expert sunt:

  • Dacă Metrorex nu a avut instrucțiuni complete de remorcare a ramelor de metrou cu locomotive LDH, de ce nu le-a cerut?
  • Mecanicul n-a fost dat drept exemplu „așa nu”. Obligația lui era să oprească tracțiunea, tăind curentul trenului. „Trebuia să apese butonul de deconectare și să scoată cheia din pupitru, abia apoi să se adăpostească. Asta știe oricine”, spune el.
  • Presupunând că modul de tracțiune cu locomotive nu era trecut in manualul trenului. Asta înseamnă că e permis? „Răspunsul CAF a fost că ei nu consideră că este așa”, explică expertul.

„Sunt foarte mulți bani in joc. Iar problema delicată este că cei de la CAF au mari șanse să dovedească punctul lor de vedere, din cauza slăbiciunilor din raport. Iar dacă CAF câștigă, poate intenta un nou proces de toata frumusețea în care cere daune morale, prejudiciu de imagine, licitații pierdute, deci profitul pe acele contracte etc. Lucrurile pot deveni deosebit de complicate”, spune acesta.

Lucrurile par a căpăta turnură geopolitică, amplificată de actuala licitație gigantică a Metrorex pentru ramele magistralei 5, dar și de declarații ale unor sindicaliști care au acuzat că softul vinovat ar fi venit din China via Turcia. Astfel, pe lângă CAF, sunt loviți și chinezii, competitori și ei în licitația de metrou prin firma CRRC, asociată cu Astra Vagoane România.

Cauzele accidentului, pe scurt

AGIFER a conchis că de vină este trenul produs de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles din Spania.

”Factorul care a contribuit la producerea incidentului a fost prelucrarea inadecvată în logica software a următoarelor informații:

− utilizarea ca referință doar a sensului impus de cabina activă R2 a TEM (tren electric de metrou – n.red.). Logica software-ului prin care referința cabinei active a fost prioritară sensului citit de la senzorii boghiurilor a condus la interpretarea în mod fals a sensului real de deplasarea al TEM;

− funcționarea eronată a dispozitivului om mort în regim de remorcare, prin lipsa emiterii unei avertizări sonore anterioare producerii frânării de urgență, mod care nu corespunde schemei logice de funcționare prezentată în Manualul Mecanicului la capitolul 4.4.6 Operarea Dispozitivului de Supraveghere a Mecanicului;

− menținerea activă a frânei electrodinamice în condiţiile în care frâna de serviciu a fost izolată din panou TCMS. Odată cu izolarea de pe TCMS de către operatorul uman a frânei de serviciu (compusă din frâna pneumatică și electrodinamică), nu s-a realizat și izolarea frânării electrodinamice”, se arată în documentul citat.

Autorii Raportului au subliniat faptul că, în acest caz, cauza primară o constituie absența din Manualul Mecanicului a unor reglementări adecvate, referitoare la modul în care se face operarea în regimul de remorcare cu o garnitură cuplată de tip BM3-CAF cu locomotivă de manevră. Manualul cu pricina trebuia furnizat, evident, de producătorul materialului rulant, în speță CAF.

Proces la Curtea de Apel

Un dosar a fost deschis la Curtea de Apel București în luna februarie 2020, însă abia în iunie instanța de judecată s-a pronunțat, din cauza suspendării ședințelor pe durata epidemiei. CAF Spania apare în dosar ca reclamant, iar Ministerul Transporturilor și Agenția de Investigare Feroviară Română au calitate de pârâți. Instanța de judecată stabilește că Ministerul Transporturilor nu are calitate procesuală.

„Soluția pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Respinge cererea împotriva pârâtului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată. Admite cererea. Suspendă executarea Raportului privind investigaţia incidentului feroviar produs la data de 26.01.2019 în Depoul subteran Berceni, aparţinând SC TMB “METROREX” SA până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 26.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Document: Hotarâre  480/2020  26.06.2020”.