Riga va relansa licitatia de achizitie tramvaie

Compania de transport public din Riga, Rīgas satiksme, va anunta din nou, in urmatoarele luni, doua licitatii pentru reconstructia si dezvoltarea infrastructurii de tramvai, precum si pentru achizitia a 20 de tramvaie noi. Decizia vine ca urmare a suspendarii recente a licitatiilor, ambele fiind in faza avansata: dezvoltarea infrastructurii de tramvai a orasului se afla in faza de „licitatie finalizata”, iar achizitia de tramvaie cu podea joasa se afla in faza de negociere a procedurii.
Inainte de inceperea unei noi proceduri de negociere, Rīgas satiksme doreste sa reanalizeze documentatia de achizitie prin revizuirea cerintelor pentru concurenti, astfel incurajand participarea mai multor companii.
Inainte de anuntarea procedurii de achizitie, toata documentatia este preexaminata de Biroul de Monitorizare a Achizitiilor, in conformitate cu legea. De asemenea, comisia de achizitii a Rīgas satiksme coopereaza indeaproape cu Autoritatea pentru Transparenta Delna in cadrul acordului de supraveghere a proiectului (Pactul de Integritate).
Reteaua de tramvai din Riga are o lungime totala de 124 km si 242 de statii. Compania detine 189 de tramvaie, inclusiv 26 de vehicule cu podea joasa. In 2016, municipalitatea a acordat companiei Škoda Transportation un contract pentru furnizarea a 20 de tramvaie cu podea joasa, dintre care 15 tramvaie cu trei sectiuni si 5 tramvaie cu patru sectiuni. Tramvaiele din Riga transporta anual aprox. 34 de milioane de pasageri.