spot_img
vineri, decembrie 3, 2021
spot_img

GALERIE FOTO CFR SA anunță ridicarea restricțiilor de viteză între Timișu de Sus și Dîrste

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat marți ridicarea restricțiilor de viteză între staţiile Timişu de Sus și Dîrste, după ce au fost finalizate lucrările de reparaţii executate pe firul II.

Sursa de finanţare a lucrărilor, în valoare de 447.000 de lei, a fost asigurată din fonduri proprii ale companiei care gestionează infrastructura feroviară din România.

”În cadrul programului de reparaţii, derulat pe intervalul de staţii Timişu de Sus – Dârste, firul II, km 156+727-158+088, s-au executat lucrări de înlocuire a aproximativ 800 de traverse de lemn cu traverse din beton şi lucrări de buraj tehnologic pe întrega zonă, care cuprinde cinci curbe cu raze de 260 m – 300 m şi declivităţi de până la 27‰”, se arată în comunicatul dat publicității de CFR SA.

Programul anual al CFR include ridicarea restricțiilor de viteză

Aceste lucrări sunt cuprinse în programul anual de reparații și consolidare a infrastructurii feroviare derulat din fonduri proprii ale CFR SA în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulație a trenurilor, prin creşterea vitezei, a gradului de siguranţă şi de confort, mai precizează compania.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole