spot_img
duminică, noiembrie 27, 2022
spot_img

Restricțiile anti-covid: dacă mergi cu trenul mori de foame, cu mașina ai magazine deschise

Restricțiile anti-covid, înăsprite începând de duminică, discriminează transportul feroviar și îi favorizează pe cei care se deplaseză cu mașina în intervalul orar din cursul nopții în care magazinele trebuie să fie închise. Ei bine, de la benzinării poți cumpăra bere, suc, chipsuri, țigări și multe altele, în condițiile în care magazinele din gări trebuie să stea cu lacătul pe ușă. Asta se întâmplă în condițiile în care luni a avut loc deschiderea oficială a Anului European al Căilor Ferate.

Adrian Bărbulescu

Restricțiile anti-covid

Duminică au intrat în vigoare noile restricții decise de autorități pentru pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, așa cum a informat Club Feroviar. Restricțiile au fost aplicate de autoritățile locale în conformitate cu HG nr. 293/2021, modificată şi completată prin HG nr. 348 din 26 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.

Potrivit Deciziei Instituției Prefectului Municipiului București, ”programul operatorilor economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura în intervalul 05,00 – 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În zilele de luni – joi, programul poate fi desfășurat în intervalul orar 05,00 – 21,00, cu condiția menținerii incidenței cumulate la cel mult 7,5/1.000 locuitori”. Decizii similare au fost luate și de alte prefecturi din țară, în județele unde rata de infectare este ridicată.

Restricțiile anti-covid au îmbogățit benzinăriile

Iar ele au și fost aplicate, începând de duminică seara. Rezultatul? Cozi imense la benzinării, însă nu pentru a face plinul la mașină, ci pentru ”de-ale gurii”: bere, suc, chipsuri, țigări și altele asemenea.

”Dacă tot a intrat şi Clujul pe modelul noilor restricţii antiepidemice de weekend, atunci unde să mai coborâm la shopping dacă magazinul de la colţul blocului s-a închis la ora 18,00 duminică? În benzinării!”, au scris jurnaliștii de la Ziua de Cluj. Iar situația nu este singulară, fiind întâlnită în mai multe orașe din țară, inclusiv în București.

Excepțiile prevăzute de restricțiile anti-covid

Culmea, nu este nimic ilegal. În același document al Prefecturii București (ale cărui prevederi care sună identic pentru toate orașele unde rata de incidență a cazurilor de coronavirus este similară cu cea a Capitalei), se specifică și excepții de la regulă.

”Tot prin excepție de la prevederile de mai sus unitățile farmaceutice, benzinăriile (sublin.ns.), operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară”, se arată în document.

Pasagerii feroviari, discriminați de autorități

Explicația menținerii deschise a benzinăriilor este că poți fi în tranzit cu  mașina și să ai unde să alimentezi cu carburant. Numai că și magazinele benzinăriilor sunt deschise, așa că îți poți face cumpărăturile bine-mersi, chiar și dacă nu ești cu mașina. Bineînțeles, dacă îți asumi să plătești produsele la preț de benzinărie.

Și oamenii care merg cu trenul pot fi în tranzit printr-o gară anume, numai că pentru ei regulile nu sunt aceleași. Toate magazinele din stațiile feroviare trebuie să fie închise în perioadele menționate anterior.

De la Constanța la Timișoara, cu aprovizionarea făcută de acasă

Restricțiile ant-covid ora oficială de vară incendiu în Gara de Nord copac căzut pe linia de contact pană de curent în Gara de NordDe exemplu, ești în Constanța și vrei să pleci vineri seara (3 aprilie 2021) spre Timișoara. Nu ai tren direct, pentru că este extrasezon, așa că trebuie să schimbi trenul la București. Pleci din Constanța la ora 17,00 cu IR 1686 ”Tomis Express”, care ajunge în Gara de Nord din București la 18,58. Legătura spre Timișoara Nord, cu IRN 15591, operat de Astra Trans Carpatic, pleacă la 20,10. Teoretic, ai avea la dispoziție o oră și 12 minute pentru a-ți face o mică aprovizionare pentru călătoria cu trenul de noapte, pentru a nu muri de foame sau de sete.

Numai că, dat fiind că te afli în intervalul orar în care magazinele trebuie să fie închise, inclusiv cele din gări, nu ai această posibilitate. Poate doar să dai o fugă, cu bagajele după tine, câteva sute de metri în afara gării, unde e o benzinărie Petrom. Cei care merg cu mașina au dreptul să-și cumpere de mâncare, călătorii cu trenul, nu. Așa au fost gândite restricțiile anti-covid, de oameni care nu au mai mers cu trenul de câteva decenii…

Ultimele Articole