Au fost introduse restricții la căile ferate din Ucraina, în contextul înmulțirii cazurilor de contaminare cu noul coronavirus în țara vecină.
Astfel, călătorii nu mai pot să urce în vagoane, în 12 stații care intră în „zona roșie” a epidemiei. Garniturile opresc în aceste stații doar pentru coborârea pasagerilor, informează TVR.
În aceste 12 gări sunt închise sălile de așteptare și casele de bilete. Lista stațiilor de cale ferată vizate de restricții și a zonelor roșii, galbene și verzi din întreagă țară e permanent actualizată și ucrainenii o pot afla sunând la un număr unic de telefon, cu apeluri gratuite. Același centru va ajuta persoanele care nu pot ajunge la medic și va oferi informații despre testarea PCR.
Restricții la căile ferate din Ucraina. În primăvară, traficul feroviar a fost oprit total
În primăvară, traficul feroviar din Ucraina a fost oprit total timp de aproape opt săptămâni, pentru a combate extinderea pandemiei de coronavirus, La începutul lunii iunie, Ucraina a început să reia legăturile feroviare. Metroul și centrele comerciale fuseseră redeschise mai devreme.
Pentru a reduce riscurile de contaminare în timpul călătoriilor, toţi pasagerii şi personalul trenurilor sunt obligați să poarte măşti de protecție. În toate trenurile, biletele au fost vândute inițial doar pentru jumătate dintre locurile disponibile, pentru a putea asigura distanţarea fizică între pasageri.