spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

Regionala Constanța lansează lucrări pentru a elimina o restricție de viteză de 100 km/oră

Regionala Constanța a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează lucrări pentru a elimina o restricție de viteză pe M800.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de reparație pentru ridicare restricții de viteză pe linii curente și directe – trecere la nivel stația Lehliu, km 69+518”. Valoarea totală estimată a contractului este de 906.795,76 lei, echivalentul a peste 180.000 de euro.

Trecerea la nivel în cauză este amplasată în stația c.f. Lehliu, km 69+518, la intersecția secției de circulație 800 București-Constanța cu DN 3 București-Călărași, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Constanţa, Secția L4 Slobozia. Trecerea la nivel a fost reabilitată în anul 2010 și până în prezent au fost executate doar lucrări de întreținere curentă, cu readucerea căii ferate în toleranțele geometrice de exploatare, fără înlocuirea dalelor elastice.



Ploile au degradat calea ferată, pe care s-a impus o restricție de viteză

Trecerea la nivel nu dispune de un sistem adecvat de evacuare a apelor, neexistând o continuitate a șanțurilor din beton monolit, de scurgere a apelor pluviale din zonele adiacente, se arată în anunț.

Stagnarea apei în cale în zona trecerii la nivel a necesitat lucrări repetate de întreținere curentă și a condus în timp la producerea de deformații ale căii ferate, fapt ce a impus ca măsură de siguranță restricționarea vitezei de circulație feroviară la 100 km/oră. Intensitatea crescută a traficului rutier cu valori ridicate ale tonajului a generat deteriorarea pronunțată a dalelor elastice, precum și apariţia în timp a unor denivelări accentuate în profilul în lung al căii ferate pe zona trecerii la nivel, fapt care impune efectuarea unor lucrări de rectificare prin buraj mecanizat.

Trafic greu pe DN3 București-Călărași

Drumul Național 3 asigură legătura rutieră între municipiile București și Călărași. Traficul pe această cale rutieră este trafic greu, de intensitate ridicată.

Scopul lucrării de reparație în zona trecerii la nivel îl reprezintă realizarea unui sistem de drenare și evacuare a apelor pluviale pe lățimea drumului rutier, de ambele părți ale căii ferate înlocuirea dalelor elastice existente cu dale elastice noi, pe întreaga suprafață a trecerii la nivel, remedierea denivelărilor căii ferate, în scopul eliminării restricției de viteză existente de 100 km/oră și reluarea circulației trenurilor, după lucrare, cu viteza proiectată de 160 km/oră.

Condiții de participare la procedura de achiziție

Pentru participarea la licitație se solicită experiență similară. Ofertantul va declara în DUAE principalele lucrări similare realizate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii cinci ani, în valoare individuală/cumulată de minimum 906.795 lei fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte.

Valoarea garanției de participare este de 9.067 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 11 aprilie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 11 iulie 2022.

Ultimele Articole