VIDEO Mii de feroviari au ajuns la limita sărăciei. Restanțe salariale de cinci luni

16 aprilie 2021

Mii de feroviari români din stânga Prutului au ajuns la limita sărăciei, pentru că au restanțe salariale de cinci luni de zile.

restanțe salariale restanțele salariale la CFM

Conducerea Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova recunoaşte că nu are bani pentru achitarea restanţelor, întrucât CFM este în prag de faliment, relatează postul Publika TV, care a realizat un reportaj pe acestă temă.

Feroviarii din Basarabeasca, unul dintre principalele noduri feroviare din sudul Republicii Moldova, pentru care Calea Ferată este singura sursă de existență, au ajuns în pragul disperării. În oraşul cu o populaţie de aproximativ 8.000 de oameni, fiecare al 16-lea locuitor lucrează la CFM. Fără fabrici, uzine şi supermarketuri, cu străzi pustii şi zeci de case părăsite. Aşa arată acum localitatea lor, scriu jurnaliștii din stânga Prutului.

”Suntem plini de datorii. Nu vedem lumina din capătul tunelului”; ”Nu avem o altă soluţie. Nimeni nicăieri nu ne va lua, pentru că suntem în vârstă. Aşa şi trăim. Supravieţuim”; ”Suntem plini de datorii. Avem credite. Energia electrică ne deconectează, gazele naturale la fel”; ”E tragedie mare. Eu lucrez aici din 1972, dar niciodată nu a fost aşa dezordine”, spun feroviarii.

Alexandru Crasicov lucrează de 37 de ani la depoul pentru reparaţia vagoanelor şi i-au mai rămas doar câteva luni până la pensionare. Lunar primeşte un salariu mizer care îi ajunge doar pentru mâncare şi să achite o parte din facturi. De patru luni, însă, a rămas şi fără această sursă de existenţă. ”Bani nu ne dau, dar ne obligă să lucrăm. Încearcă să nu lucrezi. Imediat te concediază. Nu-i destul că avem un salariu mizer, dar nici pe acela nu ni-l dau”, a declarat acesta.

Şi soţia lui Alexandru Crasicov a muncit o viaţă la Calea Ferată. ”Ca să achităm factura pentru gazele naturale am împrumutat bani de la oameni. A doua lună, nu-i putem întoarce. Priviţi, frigiderul e gol”, spune ea.

Cu lacrimi în ochi, ce doi soţi spun că în ultimele săptămâni abia de le ajung banii de pâine. Vânzătorii magazinelor din localitate cunosc despre situaţia feroviarilor şi le oferă produse pe datorie.

CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, organizează ediţia a IV-a a Târgului de Carieră Feroviară în România în datele de 20-21 aprilie, online.

Angajatori
Colaboratori Parteneri Media
facultatea de transporturi UPB logo CFDP
MAI MULTE DETALII

Restanțe salariale. Angajații își dau demisia

În prezent, în cadrul nodului feroviar Basarabeasca activează 1.500 de persoane. În ultimele patru luni, din cauza restanţelor salariale, în jur de 100 de angajaţi au plecat, iar numărul celor care doresc să le urmeze exemplul, este în creştere.

O bună parte dintre feroviarii din ţară nu şi-au ridicat lefurile din luna noiembrie, iar restanţele salariale se ridică la 145 milioane de lei moldovenești, echivalentul a aproximativ 35.000 de lei. Angajaţii CFM au ieşit de mai multe ori în stradă, în semn de protest, însă problema nu a fost soluţionată. La Calea Ferată din Moldova lucrează 6.800 de oameni, iar în prezent întreprinderea este cea mai mare din ţară. (A.B.)