vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Reparatorii de locomotive ai  CFR Călători au intrat în grevă spontană

grevă japoneză la SCRL IașiUn protest la Societatea Comercială de Reparații Locomotive (SCRL), entitate subordonată CFR Călători, a fost declanșat miercuri, ca urmare a refuzului conducerii societății de a majora salariile angajaților cu 15% la semnarea noului contract colectiv de muncă. Deocamdată sunt afectate doar câteva filiale ale societății.

UPDATE. Sindicaliștii FNFMCV (Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane) susțin cererile angajaților SCRL. Dacă nu se rezolvă problema, angajații vor pleca în altă parte. Nu se poate să faci muncă calificată, ei fiind lăcătuși, mecanici, strungari și să fie plătiți cu salariul minim pe economie. Și așa sunt multe probleme cu materialul rulant, spune Grigore Mare, președinte al Sindicatiului menționat. El a adăugat că au existat discuții cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și șeful CFR Călători, Valentin Dorobanțui și că, de aceea, speră să se rezolve problema. 

Greviştii solicită ca salariile lor să aibă acelaşi cuantum cu cel al colegilor de la CFR Călători.

„Toţi cei de la SCLR suntem în conflict spontan. Principala cauză este neacordarea celor 15% la salariu. Suntem în perioada negocierii Contractului Colectiv de Muncă. El a încetat de la 1 august, dar nu l-am semnat pe cel nou. La toţi colegii s-au aplicat o majorare salarială de 15%, iar la noi s-a terminat bugetul. La o mână de oameni nu mai au. Se fac discriminări salariale. Un mecanic de locomotivă ia cu 15% mai mult, iar noi, cei care le reparăm locomotivele, lucrăm în condiţii mai dificile pentru a menţine parcul de locomotive, nu luăm aceşti bani care ni se cuvin”, a declaratliderul sindical al filialei ieşene a SCRL, Iustin Borş, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, noul Contract Colectiv de Muncă nu va fi semnat până nu va fi inclus şi sporul de 15%.
„Conform Contractului Colectiv de Muncă, orice modificare salarială mai favorabilă la CFR Călători se aplică şi la noi. Nu vom semna contractul până nu se aplică şi la noi”, a mai spus liderul sindical.

Iulian Borş spune că greva spontană are loc la Iaşi, Suceava, Galaţi, Timişoara, Bucureşti, Ploieşti, Bacău, Braşov şi Arad. Conducerea CFR Călători se spală de mâini de conflict pe motiv că societatea SCRL este în insolvență și în acest caz gestiunea societății e făcută de administratorul specvial, coordonat de cel judiciar.

„Societatea Comercială de Reparații Locomotive C.F.R. – S.C.R.L. Brașov SA este filială a CFR Călători SA, fiind la ora actuală în procedură de insolvență care intră sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (dosar nr. 4249/62/2014* – termen 19.11.2019). Pentru CFR Călători SA, S.C.R.L. Brașov SA este un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură și realizează mentenanța curentă, reparații planificate și accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători.

În conformitate cu art. 55 din Legea 85/2014, Adunarea Generală a Acționarilor își suspendă activitatea după numirea administratorului special la S.C.R.L. Brașov SA. Totodată, în conformitate cu art. 56, alin. (1) lit. d din Legea 85/2014,Administratorul special administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar. Negocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) al S.C.R.L. Brașov SA este atributul exclusiv al conducerii acestei societăţi, fiind de fapt singurul factor decident care împreună cu organizaţiile sindicale pot încheia un nou CCM, CFR Călători SA neavând competențe în negocierea CCM al S.C.R.L. Brașov SA”.

CFR Călători, datoare la  SCRL

Administratorul special al societății este Coconașu Cristian Dorel, fostul director general al societății, numit în funcție de către CFR Călători. Potrivit raportului anual al administratorului special pentru 2018, CFR Călători este datoare la SCRL SA cu 18 milioane de lei, respectiv 85% din creanțele dețiunute de societate.

Raportul pe anul trecut menționează datorii ale SCRL de 123 milioane lei, din care 39 milioane lei dobânzi și penalități către stat, TVA de 37 milioane lei, CAS de 29,02 milioane lei, etc.

Societatea a înregistrat totuși un profit brut de 1,5 milioane lei în 2018. SCRL are subunități la Arad, Braşov, Bucureşti Călători, Bucureşti Basarab, Bacău, Ciceu, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Jibou, Medgidia, Oraviţa, Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Tecuci, Timişoara.

Club Feroviar a încercat fără succes să ia legătura cu administratorul special al SCRL Brașov.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole