Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a inițiat procedura pentru reparații pe linia ferată Toplița-Stânceni de pe Magistrala 400.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat luni anunțul de licitație cu titlul ”Reparaţii linia CF 400 Topliţa-Stânceni (de la Km. 183+954 la Km. 192+945) inclusiv liniile 2, III, 4 şi aparatele de cale nr. 1, 3, 9, 5/7, 2, 8, 14 şi 4/6 din st. Topliţa (execuţie)”. Valoarea totală estimată a contractului este de 84.832.065,9 lei, echivalentul a aproximativ 17 milioane de euro.
Pentru participarea la licitație, se solicită executarea de lucrări de tipul specificat. Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii cinci ani a executat lucrări similare a căror valoare individuală/cumulată a fost de minimum 80 de milioane de lei fără TVA, în cadrul a maximum cinci contracte.
De asemenea, se cer informaţii cu privire la utilajele, instalaţiile şi echipamentele tehnice la dispoziţia operatorului economic pentru executarea contractului. Totodată, ofertanții vor face dovada implementării unui sistem de management de mediu conform SR EN ISO 14001 sau echivalent, pentru domeniul în care se încadrează activitățile principale ce fac obiectul contractului care va fi atribuit.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 2 aprilie 2024, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 2 august 2024.
Ultimele reparații capitale, făcute acum 40 de ani
Pe segmentul de cale ferată vizat de proiect, ultimele lucrări de reparație capitală s-au făcut în anul 1984, ultimele lucrări de reparații periodice cu mașini grele de cale în 1994, iar în 2004 s-au executat lucrări de buraj mecanizat. Traficul anual este de 4,28 milioane tone brute, iar cel acumulat este de 251,74 milioane tone brute. Structura traficului actual este preponderentă pentru călători.
Lungimea totală a liniei este de 8,034 km, din care 2,228 km sunt pe traverse de lemn şi 5,806 km pe traverse de beton. Suprastructura este alcătuită din șină de cale ferată tip 65 montată pe traverse de lemn şi de beton, cu prindere indirectă, cale cu joante, lungimea standard a şinei fiind de 25 de metri.
Potrivit ultimului recensământ făcut la fața locului, șina este uzată în proporție de 40%, traversele de beton necorespunzătoare în proporție de 26%, traversele de lemn necorespunzătoare în proporție de 35%, iar materialul metalic mărunt de prindere în proporție de 50% necorespunzător. Prisma căii este colmatată în proporție de 75%, iar pe o lungime a căii de 2,92 km șanțurile existente necesită lucrări de curățire. În lungul căii, traseul prezintă tasări pe zona joantelor, acestea fiind căzute din cauza traverselor de lemn putrezite. De asemenea, o mare parte din terasament necesită lucrări de consolidare. Şanţurile existente pe traseu sunt de pământ sau moloane, poziționate de o parte şi de alta ale căii ferate, fiind degradate, colmatate şi înierbate.
Indicatorii investiției au fos aprobați de Guvern în iunie 2021, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.