marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Două regionale CFR SA lansează reparații la vagoane administrative și la o locomotivă

Două regionale ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează reparații la vagoane administrative și la o locomotivă.

SRCF Galați a postat în sistemul electronic de achiziții publice anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce are ca obiect ”Reparație tip RR la locomotiva LDH – 1250 CP nr. 111”. Valoarea totală estimată a contractului este de 1.800.000 de lei, echivalentul a aproximativ 360.000 de euro.

Locomotiva DHC nr. 111, fabricată de SC Faur București (fostă 23 August) este o locomotivă cu o putere de 1250 CP, utilizată la tractarea trenurilor formate din vagoane de transport marfă sau vagoane (trenuri) specializate tip Sps, Robel specializate și/sau tractarea de utilaje, mașini grele de cale la/de la șantierele de lucrări, pe toată raza SRCF Galați. Locomotiva LDH 111 a fost pusă în funcțiune în anul 1970 și are o durată de serviciu, de la punerea în funcțiune, de 54 ani, care include și prelungirea de cinci ani de la ultima reparație majoră de tip RG (anul 2018) iar ultima revizie tip RT a fost efectuată în data de 31 iulie 2023. Conform prevederilor OMT nr. 1484/2008, pentru menținerea în funcțiune și prelungirea cu încă cinci ani a duratei de viață a locomotivei LDH 111, este necesară depunerea documentației la AFER în urma efectuării unei reparații majore (RR, RG, RK). Necesitatea efectuării unei reparații majore de tip RR, conform ciclului de reparații este impusă de îndeplinirea condițiilor de funcționarea a locomotivei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 20 mai 2024, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 20 septembrie 2024.



Reparații la vagoane administrative ale SRCF Brașov

Un alt anunț a fost postat în SEAP de SRCF Brașov și are titlul ”RP la vagoane de uz administrativ. Valoarea totală estimată a contractului este de 206.250 de lei, echivalentul a puțin peste 40.000 de euro.

Pentru a fi apte de circulație și serviciu, vagoanele de uz administrativ aflate în utilizarea Sucursalei Regionale C.F. Brașov sunt supuse periodic unui ciclu de revizii și reparații care respectă prevederile reglementărilor specifice în vigoare. În prezent este necesară efectuarea reparației periodice (RP) la cinci vagoane de uz administrativ provenite din vagoane tip Faccpps. Pentru menținerea/readucerea în stare de funcţionare a vagoanelor de uz administrativ scadente la reparație periodică (RP), în vederea utilizării lor la lucrările de întreţinere – reparaţii linii și a intervențiilor, este necesară efectuarea de lucrări de reparație periodică RP în unități specializate, reparatoare de material rulant, prin achiziţionarea serviciului de RP la vagoane de uz administrativ. Locul de prestare a serviciilor de reparatii este la sediul reparatorului. Achizitorul va asigura transportul vagoanelor de la stația de domiciliu la stația de deservire a unității reparatoare. Vagoanele pot fi vizionate pe raza sectiei L6 Gheorghieni.

Ofertele trebuie depuse până pe 14 mai 2024, ora 15:00, și trebuie să rămână valabile până pe 14 august 2024.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole