spot_img
joi, decembrie 8, 2022
spot_img

Licitație de 2,5 milioane de euro pentru reparații la boghiurile automotoarelor Desiro

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a lansat o licitație în valoare de 2,5 milioane de euro pentru reparații la boghiurile automotoarelor Desiro.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Serviciul reparare osii motoare şi libere pentru boghiurile automotoarelor Desiro SR 20 D”. Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru pe un an și jumătate este cuprinsă între 623.400 și 12.468.000 de lei.

La evaluarea ofertelor, prețul va conta în proporție de 90%, iar restul va fi acordat pentru termenul de garanție. Conform prevederilor caietului de sarcini, termenul de garanție al serviciilor prestate este de doi ani de zile 24 luni de la data montării pe automotor. Se vor puncta ofertele tehnice care prevăd termene de garanție mai mari de 24 de luni, conform caietului de sarcini, până la maximum 36 luni. Ofertele tehnice cu termen de garanţie egal cu 24 de luni vor fi considerate conforme, dar nu se acordă punctaj. Ofertele cu termen de garanție mai mic față de termenul prevăzut în caietul de sarcini și mai mari de 36 de luni vor fi considerate neconforme.



Condiții de participare la licitația pentru reparații la boghiurile automotoarelor Desiro

Pentru participarea la licitație, cerința minimă este ca media cifrei de afaceri pe anii 2019, 2020, 2021 să fie de minimum 6.234.000. Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, ofertanții vor prezenta orice documente edificatoare care să confirme cifra de afaceri anuală prin prezentarea după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele documente: declarații sau extrase bancare, prezentarea situațiilor financiare sau a extraselor din situațiile financiare, declarație privind cifra de afaceri pentru ultimele trei exerciții financiare disponibile (2019, 2020, 2021) sau alte documente relevante.

Garanția de participare este de 62.340 de lei sau echivalent leu/valută la cursul stabilit de BNR. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 4 iulie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 4 octombrie 2022.

Ultimele Articole