Mediatorii internaționali au discutat despre reluarea circulației feroviare în Transnistria

Mediatorii și obsevatorii din formatul 5+2 au discutat cu reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului reluarea reluarea circulației feroviare în Transnistria.

reluarea circulației feroviare în Transnistria

Potrivit Radio Chișinău, este vorba de circulația unor trenuri de pasageri prin stațiile de cale ferată din orașele Bender și Tiraspol.

Conform unui comunicat al Guvernului Republicii Moldova, eliminarea barierelor existente în calea circulației transportului feroviar, condițiile reluării importului de produse petroliere prin punctul de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene „Colbasna-Slobodca” sunt subiecte care au fost discutate la o ședință a grupurilor de lucru pentru transport feroviar și comunicații. Comunicatul nu precizează, însă, dacă, s-a ajuns la o înțelegere.

Este încă incertă reluarea circulației feroviare în Transnistria

Reprezentanții Chișinăului au abordat și aspecte ce țin de efectuarea transportului de mărfuri prin regiunea transnistreană, menționând necesitatea asigurării circulației nestingherite a acestora și anulării oricăror așa-numite plăți regionale în privința trenurilor marfare care circulă pe tronsonul de cale ferată ,,Căușeni-Bender”, potrivit sursei citate.