Regionala Iași a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a lansat trei proceduri, în valoare cumulată de peste trei milioane de euro, pentru înlocuire macazuri. Este vorba de 20 de schimbători de cale.
Toate cele trei proceduri de achiziție au fost publicate marți dimineață. Primul anunț de licitație din SEAP are tilul ”Linia 511 Dărmănești – Ilva Mică: stația Vatra Dornei înlocuire schimbătorii de cale 13, 26; stația Iacobeni înlocuire schimbătorii de cale 8, 20; Linia 500 Ploiești – Vicșani: stația Verești înlocuire schimbătorul de cale 21, stația Suceava înlocuire schimbătorul de cale 2”. Valoarea totală estimata a contractului este de 4.607.899,32 lei.
În urma efectuării recensămintelor și a reviziilor din stații conform Instrucției 305/1997, în stațiile de pe raza de activitate a Secțiilor L6 și L5, aparatele de cale înregistrează uzuri avansate la piesele metalice ale aparatelor de cale, materialul mărunt de cale este uzat și defect, traversele de lemn sunt necorespunzătoare, iar substratul de repartiție trebuie refăcut și protejat cu pânză nețesută NETESIN. În vederea asigurării condițiilor de siguranța circulației feroviare este necesar executarea în regim de urgență a lucrărilor.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 31 octombrie 2023, ora 15:00, iar ele trebuie să fie valabile până pe 2 martie 2024.
Al doilea anunț de licitație are titlul ”Linia 600 Tecuci – Iași, stația Nichișeni: înlocuire schimbători de cale 6, 8; stația Iași: înlocuire schimbători de cale 1, 3, 9, 7”. Valoarea totală estimată a contractului este identică cu cea de la prima procedură de achiziție.
Ofertele trebuie depuse până la data de 30 octombrie 2023, ora 15:00, și trebuie să fie valabile până pe 1 martie 2024.
Lucrări de înlocuire macazuri și pe Magistrala 500
În fine, un alt anunț publicat în SEAP de Regionala Iași are titlul ”Linia 500 Ploiești – Vicșani: stația Bacău înlocuire schimbătorii de cale 9, 11, 23, 29; stația Muncel înlocuire schimbătorii de cale 10, 12, stația Liteni înlocuire schimbătorii de cale 6, 12”. Valoarea totală estimată a contractului este de 6.531.460,16 lei.
Lucrările trebuie executate în regim de urgență, în vederea asigurării condițiilor de siguranța circulației feroviare, se arată în anunț. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 30 octombrie 2023, ora 15:00, și trebuie să fie valabile până pe 1 martie 2024. Lucrările vor trebui finalizate în termen de 60 de zile, în cazul celor trei contracte.