vineri, martie 29, 2024
spot_img

Regionala Craiova lansează lucrări la calea ferată pe 26 de tronsoane. LISTA completă

Regionala Craiova a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a lansat o megalicitație pentru lucrări la calea ferată pe 26 de tronsoane, în valoare de peste 55 de milioane de euro.

În sistemul elecronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii”. Valoarea totală estimată a contractului este de 278.439.094,4 lei, echivalentul a peste 55 de milioane de euro.

Procedura de atribuire se desfășoară sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că semnarea contractului/contractelor de execuție lucrări se va face numai după asigurarea sursei de finanțare Proiecte tip ”Quick Wins”. Proiectele de tip „Quick Wins” sunt lucrări punctuale de eliminare a restricțiilor de viteză, creșterea vitezei de circulație, respectiv creșterea siguranței pe calea ferată, care fac parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT) și sunt incluse la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiectivul general al setului de proiecte tip „Quick Wins” constă în eliminarea restricțiilor de viteză prin lucrări ce vor viza elementele suprastructurii căii ferate (șina, traversele, aparatele de cale, piatra spartă) sau orice alt element care va conduce la creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie și/sau asupra creșterii siguranței și confortului călătorilor.



Licitație pentru lucrări la calea ferată, împărțită în 26 de loturi

Procedura de achiziție este împărțită în 26 de loturi, după cum urmează:

  1. Olteni – Rădoiești fir I, km 74+200-79+700

Valoarea estimată fără TVA: 18.894.821,58 lei

  1. Olteni – Rădoiești fir I, km 79+700-84+280

Valoarea estimată fără TVA: 15.750.029,48 lei

  1. Rădoiești – Atârnați fir I, km 85+880-90+500

Valoarea estimată fără TVA: 15.884.280,41 lei

  1. Rădoiești – Atârnați fir I, km 90+500-94+000

Valoarea estimată fără TVA: 16.052.113,61 lei

  1. Atârnați – Roșiori Nord fir I, km 94+000-98+000

Valoarea estimată fără TVA: 13.767.131,66 lei

  1. Rădoiesti – Atârnați fir II, km 92+033-93+932

Valoarea estimată fără TVA: 11.310.186,50 lei

  1. Atârnați – Roșiori Nord fir I, km 98+000-99+300, 99+600 – 101+330

Valoarea estimată fără TVA: 11.802.119,15 lei

  1. Atârnați – Roșiori Nord fir II, km 98+916-101+330

Valoarea estimată fără TVA: 13.426.608,98 lei

  1. Roșiori Nord – Măldăeni fir I, km 101+330-106+000

Valoarea estimată fără TVA: 17.105.531,96 lei

  1. Roșiori Nord – Mihăești fir I, km 106+000-109+200

Valoarea estimată fără TVA: 16.435.655,97 lei

  1. Mihăești – Radomirești fir I, km 124+650-126+528

Valoarea estimată fără TVA: 10.511.922,48 lei

  1. Mihăești – Radomirești fir II, km 124+650-126+528

Valoarea estimată fără TVA: 10.511.922,48 lei

  1. Radomirești – Fărcașele fir I, km 146+830-148+792

Valoarea estimată fără TVA: 11.156.664,44 lei

  1. Radomirești – Fărcașele, fir II, km 146+830-148+792

Valoarea estimată fără TVA: 6.806.556,64 lei

  1. Drăgănești Olt – Fărcașele fir I, km 137+760-140+760

Valoarea estimată fără TVA: 10.350.474,94 lei

  1. Drăgănești Olt – Fărcașele fir I, km 140+760-143+280

Valoarea estimată fără TVA: 8.711.392,04 lei

  1. Drăgănești Olt – Fărcașele fir I, km 143+280-143+720

Valoarea estimată fără TVA: 1.509.600,40 lei

  1. Pitești – Pârvu km 111+950-113+150

Valoarea estimată fără TVA: 11.042.548,11 lei

  1. Bradu de Sus – Costești km 117+230-118+350

Valoarea estimată fără TVA: 7.738.633,38 lei

  1. Pârvu – Falfani km 127+500-129+500

Valoarea estimată fără TVA: 10.063.679,66 lei

  1. Falfani – Stolnici km 138+050-138+130

Valoarea estimată fără TVA: 984.976,05 lei

  1. Stolnici – Hârsești km 146+100-146+642

Valoarea estimată fără TVA: 3.690.157,51 lei

  1. Stolnici – Corbu km 149+950-150+900

Valoarea estimată fără TVA: 8.839.503,98 lei

  1. Balș – Spineni, km 220+850-224+850

Valoarea estimată fără TVA: 13.731.905,94 lei

  1. Spineni – Robănești km 224+850-227+850

Valoarea estimată fără TVA: 10.377.081,23 lei

  1. Pielești – Pielești km 235+550-235+700

Valoarea estimată fără TVA: 1.983.595,82 lei.

Condiții de participare la licitația Regionalei Craiova

Pentru participarea la licitație se solicită experienţă similară. Ofertantul (asocierea, în cazul în care ofertantul este o asociere) trebuie să prezinte o listă a lucrărilor realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii cinci ani, însoţită de certificate/dovezi de bună execuţie pentru lucrările cele mai importante.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 7 iunie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 7 iunie 2023.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole