spot_img
joi, decembrie 1, 2022
spot_img

Cât vrea să dea Regionala Constanța a CFR SA pentru vopsirea podurilor de cale ferată

Regionala Constanța a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA vrea să încheie un contract de tip acord-cadru pentru vopsirea podurilor de cale ferată de pe raza sa.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Revopsire tabliere metalice poduri pe liniile 800 între stațiile Fetești-Constanța, 804 între stațiile Fetești-Țăndărei, 804A între stațiile Andrășești – Căzănești, 807 între stațiile Ciulnița-Slobozia și 813 între stațiile Constanța-Eforie Sud”. Valoarea totală estimată a contractului, care va fi încheiat pe o perioadă de doi ani, este de 12.555.136,6 lei, echivalentul a peste 2,5 milioane de euro.

Conform Instrucției 309, periodicitatea revopsirii podurilor dunărene este de cinci ani, respectiv șapte ani pentru restul podurilor metalice, iar menținerea în stare bună a protecției anticorozive a podurilor metalice de cale ferată presupune protejarea metalului împotriva ruginii, care constituie principala cauză a degradării construcțiilor metalice, se arată în anunț. Necesarul de revopsire poduri metalice restante și scadente în anul 2022 pe raza Sucursalei Regionale CF Constanța este de 227.928 mp/18.015 tone. În cadrul serviciilor de întreținere și reparație a elementelor infrastructurii feroviare sunt necesare și servicii de refacere a protecției anticorozive a tablierelor metalice, pentru menținerea capacității portante a structurilor pe durata normală de exploatare și asigurarea circulației trenurilor în condiții de siguranță. Serviciile de revopsire a podurilor metalice CF care fac obiectul achiziţiei constau în: pregătirea prealabilă a suprafeţelor metalice prin spălare-degresare/ sablare, curăţarea suprafeţelor metalice şi aplicarea sistemului de protecţie anticorozivă.

Condiții de participare la licitația pentru vopsirea podurilor de cale ferată

Pentru participarea la procedura de achiziție, se solicită experiență similară. Se va prezenta lista principalelor servicii realizate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii cinci ani, din care să reiasă prestarea de servicii/lucrări similare în valoare individuală /cumulată de minimum 6.673.062 lei fără TVA dintr-unul sau mai multe contracte.

Valoarea garanției de participare este 66.730 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 4 iulie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 4 octombrie 2022.

Ultimele Articole