spot_img
duminică, decembrie 4, 2022
spot_img

Regim special pentru câteva proiecte feroviare

Ministerul Transporturilor a emis un proiect de act normativ care prevede un regim special de autorizare a proiectelor de infrastructură de transport ce au implicații europene.

Potrivit proiectului disponibil aici, proiectele din domeniul feroviar, rutier și naval, au un statul prioritar. Aceasta presupune că autoritățile și/sau entitățile implicate în procedura de autorizare sunt obligate să acorde prioritate acestora la planificarea bugetară, precum și la emiterea certificatelor de urbanism, avizelor/acordurilor/autorizațiilor necesare implementării, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar a cererii, indiferent de termenul stabilit prin orice alt act normativ aplicabil, cu excepția actului administrativ al autorității pentru protecția mediului.

Excepție face etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului care se poate încadra într-un termen de maximum 30 de zile. „Procedura de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă se realizează într-un termen de maximum 17 zile, prin emiterea avizului de gospodărire a apelor”.

„Modificările unor valori ale pozițiilor kilometrice în interiorul culoarului de implementare evaluat și care nu afectează ariile naturale protejate, siturile arheologice, ariile aflate sub orice regim de protecție, zonele locuite, terenurile aflate în fondul forestier, obiectivele sociale/industriale/economice etc. nu necesită notificarea autorității competente pentru protecția mediului”, mai precizează proiectul.

Autoritățile și/sau entitățile implicate în procedura de autorizare au obligația să elaboreze și aprobe proceduri speciale pentru emiterea avizelor privind proiectele care fac obiectul prezentei legi în 30 de zile.

Beneficiarul notifică proiectul autorității desemnate sau, după caz, autorității comune instituite Notificarea constă în transmiterea către autoritatea desemnată/autoritatea comună a unei înștiințări cu privire la emiterea certificatului de urbanism, în termen de cel mult 10 zile de la emiterea acestuia.

Dacă proiectul stabilește termene strânse pentru eliberarea avizelor/acordurilor/autorizațiilor necesare implementării, pentru entitățile ce gestionează proiectul termenele sunt mai generoase.

Durata maximă a procedurii de autorizare definite potrivit prezentei legi este de 4 ani. Această durată nu include perioadele necesare pentru desfășurarea procedurilor administrative și judiciare de contestare sau a căilor de atac în fața unei instanțe judecătorești, nici perioadele necesare pentru punerea în aplicare a oricărei decizii sau măsuri reparatorii rezultate. Durata nu include perioadele necesare pentru revizuirea/completarea documentațiilor aferente proiectelor, la solicitarea entităților care emit avizele/acordurile/autorizațiile prevăzute în certificatele de urbanism. Prevederile sunt în concordanță cu cele ale Directivei 2021/1187 care cere: „statele membre prevăd o procedură de acordare a autorizațiilor, inclusiv termenele din cadrul respectivei proceduri, care nu poate să depășească patru ani”.

Care sunt proiectele feroviare „speciale”

Lista include:

  • Békéscsaba – Arad – Timișoara
  • Craiova – Calafat – Vidin – Sofia – Thessaloniki
  • Timișoara – Craiova
  • București – Giurgiu – Ruse
  • Timișoara – frontiera cu RS
  • Craiova – București
  • Arad – Sighișoara – Brașov – Predeal

Ultimele Articole