Reevaluare la Spitalul CF Galați. 52 de euro/mp terenul, 19 lei un crematoriu

26 iulie 2020

Ministerul Transporturilor a făcut o reevaluare la Spitalul CF Galați, operațiune care a vizat clădirile și terenurile din Galați, Buzău și Adjud ale unității medicale. Potrivit raportului de evaluare, unitatea spitalicească în ansamblul său are acum o valoare de inventar de 5,3 milioane de euro, cu 21.000 de euro mai mult.

Adrian Bărbulescu

reevaluare la Spitalul CF Galați coronavirus la Spitalul CF Galați

Spitalul General Căi Ferate Galați este instituţie publică, în subordinea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, având în administrare bunuri cuprinse în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului. Spitalele din subordinea MTIC sunt spitalele de căi ferate, 15 la număr: două în București (Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting și Spitalul Clinic nr. 2 CF) și 13 în alte orașe – Iași, Cluj Napoca, Timișoara, Ploieşti, Galaţi, Constanţa, Braşov, Paşcani, Simeria, Oradea, Craiova, Sibiu și Drobeta Turnu Severin.

Reevaluare la Spitalul CF Galați. Proiect de HG în dezbatere publică

Potrivit prevederilor legale, ministerul a trecut la reevaluarea patrimoniului acestora, operațiune care trebuie făcută odată la trei ani de zile. Acum, pe site-ul MTIC a fost pus în dezbatere publică proiectul Hotărâre a Guvernului privind actualizarea valorilor de inventar a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului General Căi Ferate Galați, unitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prevăzute în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Procesul-Verbal de predare primire a Raportului de evaluare a imobilelor (construcții și terenuri) din 9 ianuarie 2020, realizat de Expert AM Audit SRL Galați, valoarea de inventar a Spitalului CF Galați este de 25.539.430 lei, echivalentul a 5,3 milioane de euro. Diferența din reevaluare a fost calculată la  104.350 de lei, adică aproximativ 21.000 de euro.

Reevaluare la Spitalul CF Galați. ”Scumpiri” și ”ieftiniri”

Unele bunuri au căpătat, în urma reevaluării, o valoare contabilă mai mică, dar sunt și cazuri unde aceasta a scăzut.

Astfel, terenul din Galați al spitalului este mai scump cu 386.310 lei, adică aproximativ 80.000 de euro. Este vorba de un teren de 5.344 mp situat în Galați, pe strada Alexandru Moruzzi 3-5, care acum are valoarea de inventar de 1.353.540 de lei. Făcând un calcul simplu, rezultă o valoare a terenului de 253,28 lei/mp, adică 52 de euro/mp. Și valoarea sediului administrativ din Galaţi, clădire P+1 cu suprafața de 109 mp, este mai mare cu 64.977 de lei.

În schimb, a scăzut cu 1.708 lei valoarea Ambulatoriului de Specialitate din Galaţi (P+3, suprafață 844 mp), până la suma de 8.128.112 lei, echivalentul a 1,7 milioane de euro. La fel s-a întâmplat și cu corpul vechi al spitalului, cu o suprafață de 1.217 mp, unde diferenţa din reevaluare este de – 338.563 de lei, valoarea nouă fiind de 2.232.937 de lei. Și corpul nou (388 mp, P+3) este mai ”ieftin” cu 3.063 de lei, ajungând la valoarea de inventar actualizată de 3.873.617 lei.

Crematoriile nu sunt peste tot la fel

Pe de altă parte, crematoriul și morga de la Galați sunt mai valoroase cu 40.931 de lei, iar valoarea de inventar actualizată este de 137.941 lei. Crematoriile nu sunt însă toate la fel. Cel de la secția din Buzău a Spitalului CF Galați, cu o suprafață de 2 mp valorează acum 19 lei, după ce în urma reevaluării s-a stabilit o diferență negativă de un leu.

Minusuri la Buzău, plusuri la Adjud

De altfel, la Buzău constatăm scăderi pe aproape toată linia: la Secţia Exterioară (- 44.406 lei), Dispensarul policlinic (-229.974 de lei) și la clădirea administrativă (-69.201 lei). Excepție face terenul de 4.436 mp de pe Bd Republicii 8-12, care în urma reevalării are o valoare mai mare cu 98.636 de lei, ajungând la 572.426 de lei. Rezultă 129 de lei/mp, adică 27 de euro/mp. Tot la Buzău, s-au mai ”scumpit” cu 20.593 de lei și niște garaje cu o suprafață totală de 57 mp, care valorează acum 92.583 de lei.

La Adjud însă, Dispensarul de 111 mp și magazia de 21 mp au o diferenţă pozitivă din reevaluare de 86.784 de lei. Aici și terenul de 1.082 mp este mai valoros cu 13.491 de lei.