duminică, septembrie 8, 2024
spot_img

Reducerea staționării trenurilor la frontieră, discutată de Cătălin Drulă cu Péter Szijjártó

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, s-a întâlnit joi la București cu ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó, prilej cu care s-a discutat și despre reducerea staționării trenurilor la frontieră între cele două țări.

Cătălin Drulă l-a primit la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe  cu  Péter Szijjártó, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează la București. La întrevedere au participat și László Mosóczi, ministru de stat pentru domeniul Transporturilor din cadrul Ministerului Inovării și Tehnologiei, precum și Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la București.



Reducerea staționării trenurilor la frontieră și investițiile în infrastructură, pe agenda discuțiilor

”În cadrul convorbirilor, oficialii au reliefat foarte buna colaborare între România și Ungaria în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport, inclusiv în perioada caracterizată de pandemia de Covid 19. Totodată, oficialii guvernamentali au abordat teme de interes comun legate de colaborarea bilaterală în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport, cu accent deosebit pe proiectele de investiții în infrastructură rutieră și feroviară, transportul rutier, reducerea timpilor de așteptare la frontieră pentru transportul feroviar, dar și transportul pe Dunăre. De asemenea, a fost trecută în revistă și cea de a VIII-a sesiune a Comisiei Mixte Guvernamentale de Cooperare Economică România – Ungaria, care este preconizată să se desfășoare în prima parte a lunii aprilie 2021, la Budapesta”, se arată în comunicatul de presă dat publicității de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. (A.B.)

IN THE SPOTLIGHT

Aproape 10.000 de ceferiști „păcăliți” de Guvern în noua lege a pensiilor

Aproape 10.000 de ceferiști care ar fi putut ieși la pensie mai devreme cu cinci ani pe baza legii 195 pierd acest drept odată...

Ultimele Articole