spot_img
miercuri, decembrie 7, 2022
spot_img

Administrația propune reducerea salariilor la Metrorex. Ion Rădoi: ”Ne-am ridicat de la masă”

În contextul crizei financiare cu care se confruntă societatea de transport subteran din București, administrația a venit cu o propunere către sindicaliști: reducerea salariilor la Metrorex. Soluția nu a fost agreată de liderul Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, care s-a ridicat de la masa discuțiilor.

Adrian Bărbulescu

Întâlnirea dintre noul director general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, și o delegație a Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, în frunte cu președintele Ion Rădoi a avut loc în cursul zilei de joi. Cele două părți nu s-au înțeles, însă directorul societății de transport cu metroul rămâne optimist și spune că va continua discuțiile.

”M-am întâlnit cu domnul Rădoi și reprezentanții sindicatului USLM și este adevărat că am propus suspendarea temporară a creșterii salariale de 18%, încercând să găsim împreună cu partenerul social o soluție cât mai bună pentru salariații Metrorex. Trecem printr-o perioadă grea din cauza pandemiei și am considerat necesar acest lucru! Reprezentanții Sindicatului nu au fost de acord, din păcate. Dialogul social continuă!”, a declarat Ștefan Paraschiv pentru Club Feroviar.

Ion Rădoi nu e de acord cu reducerea salariilor la Metrorex

Război la Metrorex salariul mediu la Metrorex scandal la CA al MetrorexÎn replică, liderul sindical Ion Rădoi spune că nu putea fi de acord sub nicio formă cu propunerea administrației. ”Întâlnirea nu a durat nici cinci minute. Noi credeam că ne-a chemat pentru ca să ne spună ce strategie are pentru metrou. Nu putem fi de acord ca, după 42 de ani de extindere a metroului, să trecem la reducerea salariilor și la reducerea numărului de salariați. În plus, nu poate, din punct de vedere legal, să ia din salariile oamenilor fără ca ei să fie de acord”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.

El a precizat că o reducere cu 18% a salariului tarifar înseamnă, de fapt, o diminuare a veniturilor cu 25%, pentru că trebuie luate în calcul și sporurile. Liderul sindical a mai spus că nu se poate pune problema de concedieri la metrou, în condițiile în care și în momentul de față există un deficit de personal de aproximativ 1.000 de oameni, cu precădere în zona de siguranță a circulației.

Cătălin Drulă spune că negocierea creșterii salariilor nu s-a făcut corect

concedieri la Metrorex Cătălin Drulă despre MetrorexDiscuția de joi vine în continuarea unui lung șir de contre (care durează de mai bine de o lună) între ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe de o parte, și sindicaliștii conduși de Ion Rădoi și fosta conducere a Metrorex, de cealaltă parte.

Pe 4 martie, Cătălin Drulă a anunțat că vor avea loc concedieri la Metrorex dacă nu se reduc salariile. Ministrul spunea atunci că negocierea dintre conducerea Metrorex și sindicat privind creșterea salariilor cu 18% putea să nu aibă loc anul trecut. ”Legea 55/2020 spune limpede: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă (legea menționată nu interzice organizarea de negocieri, ci stipulează că, dacă acest lucru nu este posibil, se vor prelungi automat contractele – n.red.). Cu toate acestea, Consiliul de Administrație de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceștia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei”, se arată în postarea ministrului.

El susținea că în negociere nu au fost utilizate datele economice la zi ale companiei, ”ceea ce a permis manipularea de cifre în așa fel încât creșterea de salarii să încapă scriptic în bugetul de venituri și cheltuieli”. Potrivit ministrului, statul nu va acoperi diferența de cheltuieli din 2021.

Urmează concedieri la Metrorex?

”Dacă Metrorex nu va prezenta un buget pentru anul acesta cu cheltuielile salariale la nivelul bugetului aprobat în 2020, atunci acesta nu va fi avizat. Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul”, se mai arăta în postarea de pe Facebook a ministrului Transporturilor.

Ultimele Articole