Normele pentru redeschiderea teraselor, în Monitorul Oficial. Mici și bere cu rezervare pe peron

30 mai 2020

Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial și, cel puțin teoretic, ele vor fi aplicate de luni inclusiv la unitățile de alimentație publică din gări.

se redeschid terasele
FOTO vice.com

În Monitorul Oficial a fost publicat ordinul emis de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor prin care se aprobă normele pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 la prepararea, servirea şi consumul produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special amenajate în exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică.

Normele pentru redeschiderea teraselor prevăd un registru de rezervări

În document se arată că trebuie reorganizate circuitele de producţie şi livrare, unde este cazul și trebuie monitorizată starea de sănătate a angajaţilor.

Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune. Actul normativ prevede și obligativitatea unui registru de rezervări. Va fi interesant de văzut cum se vor face rezervări la terasele din gări, unde clienți sunt, în cele mai multe cazuri, pasageri care așteaptă să plece în călătorie sau chiar oamenii care au timp de ”omorât” între două trenuri.

De asemenea, trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie). Totodată, curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent.

Nu vei putea ”împrumuta” meniul sau oliviera

În ceea ce îi priveşte pe clienţi, nu li se va permite accesul celor cu simptome de infecţie respiratorie, iar la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini. De asemenea, se interzice transferul de la o masă la alta al meniurilor, solniţelor, olivierelor şi altor obiecte, care trebuie dezinfectate după plecarea clienţilor.

Fără bere ”la varice”

Potrivit actului normativ, este interzis şi consumul de alimente în picioare (”la varice”, cum se spune în limbajul popular), pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. Și aici va apărea o problemă la terasele din gări.

La o masă pot sta maximum patru persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între ele, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună. Între scaunele de la mese alăturate  trebuie să existe o distanţă de minimum doi metri.

Personalul de servire trebuie să poarte mască şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei.