Proiectul privind rectificarea bugetară pe 2022 a fost adoptată în ședința de Guvern de joi, iar Ministerul Transporturilor va primi în plus două miliarde de lei. Față de proiectul inițial, de la Metrorex a dispărut un paragraf care prevedea alocarea a 91,5 milioane de lei.
La primul punct al ordinii de zi a ședinței Executivului, așa cum a fost trimisă ea presei de Palatul Victoria, figurează ”Proiect de Ordonanță cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022”.
În proiectul atașat, se precizează că Ministerul Transporturilor va primi în plus suma de două miliarde de lei, așa cum figura și în proiectul inițial pus pe site-ul Ministerului Finanțelor, pe care Club Feroviar l-a prezentat fix în urmă cu o săptămână.
Rectificarea bugetară pe 2022. Surpriza de la metrou
Metrorex primește și suma de 150.000 de lei, care se va utiliza pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Comerciale de Transport cu Metroul București Metrorex SA, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat. Această sumă se virează de către Ministerul Transporturilor către Metrorex într-un cont disponibil deschis la Trezoreria Statului și „se utilizează pentru reîntregirea fondurilor de exploatare, diminuate ca urmare a cheltuielilor cu despăgubirile stabilite de către instanțele de judecată, plătite pentru activitatea de investiții patrimoniu public și pentru acoperirea subcompensării de la bugetul de stat al pachetului de servicii la transportul cu metroul”. Cel mai probabil, despăgubirile stabilite de instanță sunt cele aferente procesului intentat de Astaldi (actuala Webuild) referitoare la construcția Magistralei 5 de metrou.
Ei bine, în proiectul inițial mai figura un paragraf referitor la Metrorex și care acum a dispărut: „Din influența prevăzută în anexa nr. 2 la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la capitolul 84.01 Transporturi, titlul 40 Subvenții, articolul 40.05 Subvenții pentru transportul de călători cu metroul, suma de 91.505 mii lei se utilizează pentru plata aferentă prestațiilor efectuate în anul 2017, conform hotărârii civile nr.1108/2022, pronunțată în Dosarul nr.6250/2/2020”, se arată în document.
Explicația acestei alocări era că Metrorex a acționat în judecată Ministerul Transporturilor pentru subvenția/compensația aferentă perioadei octombrie-decembrie 2017 care trebuia alocată Metrorex și care nu a fost virată la acea vreme. Între timp, a avut câștig de cauză.
Slabe speranțe pentru acoperirea datoriilor către Alstom Transport
Așa cum spuneam, acest paragraf a dispărut. Posibilele explicații sunt ori că suma de 91,5 milioane de lei a fost inclusă în cea de 150 milioane de lei pentru majorarea capitalului social al societății, ori că aplicarea sentinței judecătorești se amână pur și simplu.
În ambele variante, rămân mai puțini bani pentru acoperirea datoriei acumulate către furnizorul de mentenanță Alstom Transport. După cum declara luna trecută pentru Club Feroviar directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, la data de 31 decembrie 2021, datoria Metrorex către Alstom Transport (care anul trecut, pentru prima oară în istoria sa, nu a avut buget de venituri și cheltuieli aprobat) se ridica la 164 de milioane de lei. Din această sumă, din bugetul Metrorex pe anul în curs au fost plătiți 22 de milioane de lei, deci au mai rămas 142 de milioane de lei de plătit în contul lui 2021. Cât privește prestațiile efectuate în cursul acestui an de societatea Alstom Transport, facturile aflate la scadență la data realizării interviului totalizau 19,4 milioane de lei.
Trâgând linie, rezultă că la rectificare Guvernul României ar trebui să aloce suma de 161,4 milioane de lei, echivalentul a peste 32 de milioane de euro. Asta doar pentru stingerea datoriei din prezent, deoarece se vor acumula ulterior și alte facturi scadente către Alstom Transport, cu care Metrorex a încheiat pe 31 decembrie 2021 un nou contract de mentenanță a trenurilor pentru următorii 15 ani.
Dacă nu se va face acest lucru, trenurile de metrou aflate în circulație vor fi din ce în ce mai puține, perpetuându-se situația care a apărut în urmă cu mai bine de două luni.
Majorare de capital la CFR Călători, pentru plata datoriilor
Un alt beneficiar al rectificării bugetare este Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA. În acest caz, prevederile nu diferă față de proiectul inițial al Ministerului Finanțelor.
Astfel, capitalul social al operatorului feroviar de stat va fi majorat cu suma de 260 de milioane de lei. Banii vor fi folosiți astfel:
– suma de 208 milioane de lei pentru plata tarifului de utilizare a infrastructurii către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA;
– suma de 52 de milioane de lei pentru plățile restante ale societății.