Ministerul Finanțelor a pregătit o rectificare bugetară pozitivă, prin care mai multe ministere, inclusiv Transporturile, vor primi bani în plus. Recent, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că la rectificare calea ferată va avea prioritate absolută.
Adrian Bărbulescu
La rectificare, cele mai multe fonduri le va primi Ministerul Sănătăţii, peste 3,5 miliarde de lei, urmat de Ministerul Finanţelor, pentru acţiuni generale, şi Ministerul Dezvoltării. Reduceri de fonduri vor fi la Ministerul Muncii, peste 2,7 miliarde de lei, Curtea de Conturi şi Senat.
Peste 7 milioane de lei va primi în plus şi Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, peste 600 milioane Ministerul Energiei, peste 500 milioane Ministerul Mediului, peste 300 milioane Ministerul Transporturilor şi peste 2 milioane de lei Ministerul Educaţiei.
”Cer responsabiltate şi performanţă de la miniştri. Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară, la rectificarea bugetară, a 40 de miliarde lei, din moment ce execuţia, după 6 luni, arată că au rămas 20 de miliarde de lei necheltuiţi. Românii trebuie să ştie că, în mandatul meu, nu ne batem joc de banii lor”, a scris miercuri premierul Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.
Cătălin Drulă: Sectorul feroviar, prioritar la această rectificare bugetară
Săptămâna trecută, imediat după accidentul feroviar de la Fetești, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus că sistemul feroviar are nevoie de capitalizare masivă, după ani de subfinanțare și pierderile cauzate de pandemie și că acest lucru se face cu fonduri alocate de la bugetul de stat.
”Și aici cu pierderile acumulate din anii trecuți + efectul pandemiei, e nevoie de alocarea de sume suplimentare semnificative, așa cum am justificat în cererea de rectificare a bugetului către Ministerul Finanțelor. La rectificarea bugetară, feroviarul trebuie să fie prioritatea absolută”, a mai scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook, după cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar.
Ministerul Transporturilor ajunge la un buget de aproape 14,6 miliarde de lei
În urma acestei rectirficări bugetare anunțate de prim ministrul Florin Cîțu, bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii ajunge la o valoare de aproape 14,6 miliarde de lei (14.592.691 mii lei, mai exact).
În momentul de față, bugetul MTI este de 14.270.027 mii lei. Suma alocată în plus la rectificare este de 322.664 mii lei.
Anul trecut, la prima rectificare bugetară, Ministerul Transporturilor a primit în plus 135 milioane de lei.
Anca Dragu voia mai mulți bani pentru Transporturi
Cu câteva ore înainte de anunțul oficial al premierului Florin Cîțu, preşedintele Senatului, Anca Dragu (USR), își exprimase speranţa ca suma alocată Ministerului Transporturilor la această rectificare bugetară să fie majorată.
„Rectificarea bugetară a fost discutată în linii foarte mari la nivelul coaliţiei. Discuţiile continuă la nivelul Guvernului. Din câte ştiu eu, ministerele au trimis cam toate execuţia bugetară. Sper ca această rectificare să aibă loc într-un orizont de una-două săptămâni. Am văzut draftul acestei rectificări şi pot să vă spun că avem investiţii record. Este pentru prima dată când de la Ministerul Transporturilor nu se taie bani, ci se alocă şi noi sperăm ca Guvernul să găsească chiar mai mult de 300 de milioane cât apare acum în acest proiect de rectificare”, a afirmat Dragu, la Senat.
În declarația Ancăi Dragu apare o inadvertență: nici anul trecut nu s-a tăiat din bugetul Ministerului Transporturilor la rectificare, ci s-a suplimentat.
Potrivit șefei Senatului, pe partea de investiţii lucrurile stau „foarte bine” în ceea ce priveşte execuţia bugetară. „Dacă ne uităm, avem pe primul trimestru o creştere investiţiilor, în general, şi publice şi private, de 11,7% faşă de anul trecut. Asta înseamnă că creşterea economică semnificativă pentru România se bazează foarte mult pe investiţii. (…) Noi sperăm să se găsească ceva fonduri suplimentare (pentru Ministerul Transporturilor). Sumele cerute au fost de peste 2 miliarde. Deci undeva în jurul acestei sume, cred că ar fi fezabil. Dar, daţi-mi voie acum să vorbesc şi ca fost ministru de Finanţe, nevoile sunt foarte mari şi întotdeauna ai şi nişte constrângeri bugetare”, a adăugat Anca Dragu.