Reabilitarea Complexului Feroviar București, discutată în prima ședință a unui grup de lucru dedicat

26 februarie 2021
Grup de lucru pentru mobilitate durabilă București-Ilfov a avut zilele trecute prima întâlnire, obiectul discuțiilor fiind reabilitarea Gării de Nord și a Complexului Feroviar București.
Peste 60 de reprezentanți ai autorității centrale și locale, ai instituțiilor care se ocupă de transportul aerian, feroviar, rutier, dar și ai mediului universitar și din cercetare, precum și reprezentanți ai societății civile (ONG-uri care au un rol și o implicare activă în domeniul mobilității durabile) au participat fizic și online la prima reuniune a Grupului de Lucru pentru Mobilitate Durabilă în Regiunea București – Ilfov. Grupul este coordonat de secretarul de stat, Ionel Scrioșteanu, de la Ministerului Transporturilor.
Din partea autorităților, din acest grup fac parte experți ai ministerelor de ramură, inclusiv ai agențiilor naționale: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ai primăriilor Capitalei și de sector, ai primăriilor orașelor implicate, reprezentanți ai Consiliului Județean Ilfov și ai consiliilor județene învecinate, membri ai unităților care funcționează în subordinea și sub autoritatea MTI (CNAIR, CFR Infrastructură, CFR Călători, Metrorex) și reprezentanți ai altor instituții și agenții.


Au fost dezbătute două proiecte extrem de importante:
  • Reabilitarea Gării de Nord
  • Reabilitarea Complexului Feroviar București
Grupul de lucru asigură cadrul necesar pentru schimbul de informații și de idei, precum și monitorizarea integrată a marilor proiecte de investiții din domeniul transporturilor din Regiunea București – Ilfov:
  • Investiții de anvergură în infrastructură și echipamente pentru mobilitate durabilă cu fonduri europene nerambursabile, prin PNRR, POT, POR și alte tipuri de finanțări
  •  Ministerul Transporturilor planifică investiții în infrastructura feroviară și rutieră din regiune, precum și modernizarea și extinderea rețelei de metrou și a infrastructurii aeroportuare
  • Primăria Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, UAT-urile din județ planifică și ele investiții importante în infrastructură, cu impact local, dar și regional
Reuniunile vor fi bilunare, cu formarea unor sub-grupuri de lucru pe teme și proiecte specifice, la care să fie invitați și specialiști din afara Grupului de Mobilitate, potrivit secretarului de stat.
Ionel Scrioșteanu nu informează asupra concluziile trase la prima întâlnire, documentelor și propunerilor analizate sau calendarului de implementare a proiectelor. (D.C.)