In perioada 18-21 septembrie, in cadrul InnoTrans, Rail Cargo Wagon a prezentat vagonul TransANT, prototipul vagonului platforma dezvoltat alaturi de voestalpine.
TransANT a fost dezvoltat in urma unui dialog activ cu clientii RCG apartinand unor industrii diferite si beneficiind de experienta voestalpine in ceea ce priveste materialele. Pentru realizarea acestui vagon, s-au folosit tipuri de otel foarte rezistente, dar in acelasi timp usoare. voestalpine furnizeaza un sistem complet pentru acest vagon platforma inovator care consta in componente din otel foarte rezistent, dar si tehnologia de sudura adaptata, contribuind astfel la reducerea greutatii vagonului si la versatilitatea acestuia.
Vagonul platforma standardizat este disponibil in variante cu lungimi cuprinse intre 10m si 21m, iar suprastructurile modulare sunt disponibile in diferite versiuni specifice industriei.
Modificarile aduse suprastructurii permit adaptarea la cerintele logistice in permanenta schimbare.
Vagonul TransANT poate fi folosit fara restrictii in transportul cu vagoane izolate, spre deosebire de alte concepte de echipamente modulare. Interfata inteligenta dintre suprastructura si vagon permite o capacitate mare de transport, iar vagonul poate fi utilizat ca vagon container pentru transport intermodal fara suprastructura. Elementele pentru cuplare automata asigura optimizarea si automatizarea operatiunilor viitoare.