spot_img
marți, noiembrie 30, 2021
spot_img

Răzvan Cuc: România susține proiectul RAIL 2 SEA, coridorul feroviar Gdansk – Constanța

Obiectivul României este dezvoltarea unui sistem de transport eficient, sustenabil, flexibil și sigur, a declarat, joi, la Varșovia ministrul român al Transporturilor, Răzvan Cuc, în cadrul discuțiilor purtate cu omologul său polonez, Andrzej Adamczyk, ministrul Infrastructurii din Polonia.

 

România sprijină o serie de proiecte importante de investiții: FAIRway Danube Project; RAIL 2 SEA – „Modernizarea și dezvoltarea coridorului feroviar dintre Gdansk (PL) și Portul Constanța (RO), dar și proiectul -Via Carpatia, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a participat la Varșovia zilele trecute la reuniunea ministerială a Inițiativei celor Trei Mări (I3M). Ministrul a prezentat joi câteva informații pe un site  de socializare. Le redăm în continuare:

Alături de delegația României, am avut onoarea de a participa la lucrările Reuniunii ministeriale a Inițiativei celor Trei Mări (I3M) – transport, energie, digitalizare care s-a desfășurat în perioada 25 – 26 septembrie 2019, la Varşovia (Republica Polonă).

Inițiativa celor Trei Mări (I3M) a fost lansată de către președinții Republicii Croația și Republicii Polonia, ca o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene de-a lungul unei axe nord-sud, de la Marea Baltică până la Marea Adriatică și Marea Neagră, respectiv: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceste state totalizează 28% din teritoriul Uniunii Europene și 22% din populația acesteia.

Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii pe domeniile principale – transport, energie, digital, creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, elemente ce contribuie la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii, la dezvoltarea proiectului european și la întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune. Obiectivele și pilonii principali ai acestei inițiative vizează 3 aspecte: dezvoltarea economică, coeziunea europeană și legăturile transatlantice.

În cadrul discuțiilor pe care le-am purtat cu Andrzej Adamczyk, ministrul Infrastructurii din Polonia, precum și cu ocazia lucrărilor Reuniunii am reafirmat faptul că unul dintre obiectivele noastre este dezvoltarea unui sistem de transport eficient, sustenabil, flexibil și sigur. În acest sens am subliniat necesitatea dezvoltării conectivității, între statele membre ale acestei Inițiative, care să aibă la bază infrastructura de transport. Astfel, am reafirmat sprijinul pe care România il va oferi pentru o serie de proiecte importante de investiții: FAIRway Danube Project; RAIL 2 SEA – „Modernizarea și dezvoltarea coridorului feroviar dintre Gdansk (PL) și Portul Constanța (RO); Via Carpatia.
Agenda Reuniunii a cuprins și o serie de discuții referitoare la propunerile legislative care sunt dezbătute la nivelul Uniunii Europene, un loc principal fiind ocupat de Pachetul Mobilitate 1.
Totodată doresc să le mulțumesc și să le felicit pe gazdele noastre poloneze pentru modul în care au organizat și s-a desfășurat această Reuniune.

Coridorul feroviar Gdansk – Constanţa (3.663 km) este proiectul propus de România la Summitul celor 3 Mări, derulat cu exact un an în urmă.

Colaborarea dintre România și Polonia în domeniul feroviar nu este una nouă. Porturile Constanța și Gdansk, împreună cu operatorii feroviari naționali de marfă din cele două țări, au semnate mai multe protocoale de colaborare. In iulie 2017 PKP CARGO SA și autoritatea portuară Gdansk au semnat un Memorandum de Cooperare cu operatorul CFR Marfă și Port Constanța, document care urmează să învioreze activitățile economice dintre nordul și sudul Europei. „Sunt convins că datorită colaborării cu Portul Gdansk și partenerii noștri români comerțul derulat pe conexiunea feroviară Marea Baltică – Marea Neagră”, spunea Maciej Libiszewski, președinte al CA PKP CARGO S.A.

Ce este proiectul Rail 2 Sea

Pe teritoriul României, Rail 2 Sea prezintă trei ramuri: Ramurile nordice A și B, precum și ramura Sudică. Traseele ramurilor sunt:

  • Nordică A: 880 km (11 ore): Episcopia Bihor (granița cu Ungaria) – Cluj Napoca – Câmpia Turzii – Teiuș – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – Predeal – Ploiești – București – Fetești – Constanța. Traseul traversează toate tipurile de relief. Întregul traseu este electrificat într-un sistem de 25kw – 50Hz. Căile ferate sunt duble pe 90% din lungimea sa. Viteza maximă variază între 50 și 160 km/h. Calea ferată face parte din rețeaua TEN-T.
  • Nordică B – 860 km (10 ore și 40 de minute): Această ramură face legătura între orașele: Curtici (granița cu Ungaria) – Arad – Deva – Simeria – Alba Iulia – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – Predeal – Ploiești – București – Fetești – Constanța. Traseul traversează toate tipurile de relief. Întregul traseu este electrificat într-un sistem de 25kw 50Hz c.a. Întreaga lungime este realizată pe sectorul electrificat cu șină dublă. Viteza maximă variază între 50 și 160 km / h. 407 km reprezintă calea ferată modernizată. Întregul traseu face parte din coridorul TEN-T Core.
  • Sudică – 815 km (10 ore și 15 minute): Această ramură face legătura între orașele: Curtici (granița cu Ungaria) – Arad – Timișoara – Caransebeș – Orșova – Tr. Severin – Craiova – Roșiori – București – Fetești – Constanța. Traseul traversează toate tipurile de relief. Întregul traseu este electrificat într-un sistem de 25kw 50Hz c.a. Cea mai mare parte a lungimii este reprezentată de șina dublă. Viteza maximă variază între 50 și 160 km / h. 242 km reprezintă calea ferată modernizată. Întregul traseu face parte din coridorul TEN-T Core.

Rețeaua are termen de finalizare cel târziu în anul 2029 potrivit paginii proiectului 3 Mări.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole